Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
16:35 26 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Cererile autorităţilor locale au ajuns la urechile guvernanţilor Primarii şi-au spus nemulţumirile în şedinţa Asociaţiei Comunelor din România

ro

23 Feb, 2017 00:00 2137 Marime text
Zilele trecute, la Bucureşti a avut loc întâlnirea Asociaţiei Comunelor din România, în cadrul căreia primarii din mediul rural au avut întrevederi cu reprezentanţi ai Parlamentului şi ai Guvernului.
 
S-au discutat mai multe subiecte şi probleme semnalate de edili, multe dintre acestea făcând referire la actuala legislaţie. Mai mult decât atât, primarii au solicitat ca autorităţile centrale să facă eforturi pentru a sprijini administraţiile locale, astfel încât acestea, la rândul lor, să atragă fonduri pentru proiectele necesare comunităţilor. La întâlnirea de la Bucureşti au fost prezenţi aproximativ 20 de primari din judeţul Constanţa.
 
Gheorghe Frigioi, primarul comunei Crucea, s-a numărat printre cei care au luat parte la lucrările ACoR din capitală. Acesta a vorbit, pentru ZIUA de Constanţa, despre problemele abordate la Bucureşti. „Toată lumea insistă pentru o armonizare şi eficientizarea actelor normative, în aşa fel încât proiectele să nu mai fie blocate. Este cea mai mare dorinţă a tuturor primarilor. Apoi, s-au discutat probleme de buget, asistenţă socială, educaţie, adică tot ce înseamnă viaţa într-o comunitate“, a declarat Gheorghe Frigioi.
 
O altă problemă a primarilor o constituie unele legi care se schimbă foarte des şi blochează proiectele derulate de autorităţile locale. „La noi apar nişte acte normative şi constatăm că, după ce începe să producă efecte, trebuie modificate, lucru pe care nu îl înţeleg niciodată. Nu putem să facem nişte acte normative pe care să nu le mai modificăm după trei zile? Nici bine nu apar în Monitorul Oficial, şi trebuie modificate. Este o mare problemă“, a mai explicat Gheorghe Frigioi.
 
Şi ec. Mariana Gâju, primarul comunei Cumpăna, a fost prezentă la şedinţa ACoR, unde a semnalat mai multe probleme. „Deblocarea tuturor axelor pentru investiţiile necesare mediului rural. Este singura cale prin care noi putem să dezvoltăm durabil mediul rural. Doar 20% dintre comunele României au posibilitatea finanţării din buget propriu a acestor proiecte. Proiectele naţionale de dezvoltare locală, care sunt baza în dezvoltarea comunelor, trebuie să aibă coerenţa şi posibilitatea derulării lor“, a precizat Mariana Gâju.
 
Şi primarul comunei Cumpăna susţine că sunt dificultăţi mari în actul administrativ, din cauza unor legi aflate în vigoare, subliniind că este necesară o actualizare şi îmbunătăţire a acestora. „Modificările legislative pe care Parlamentul trebuie să le aprobe, Guvernul să le propună, pentru a putea să ne vină în folosul dezvoltării şi susţinerii actului de gestionare a problemelor administraţiei locale, pentru că avem încă piedici în coroborarea legilor româneşti cu legile europene, legi româneşti care trebuie ancorate în realitatea zilei de astăzi. Ele au fost adoptate în anii 1990, dar se constată că au imperfecţiuni şi sunt necesare modificări pentru a putea avea un act administrativ corect, legal, să vină şi în susţinerea dezvoltării“, a mai explicat Mariana Gâju.
 
De asemenea, Gabriela Iacobici, primarul comunei Grădina, precizează că modificările de lege amintite trebuie să fie realizate astfel încât autorităţile să fie ajutate şi să nu mai întâmpine piedici în ceea ce priveşte investiţiile. „Sunt multe probleme pe care le avem noi, la sate. În ceea ce priveşte proiectele, ar fi bine să ni se aprobe mai întâi, apoi să facem noi toată documentaţia, studii de fezabilitate şi ce mai trebuie. Se întâmplă ca noi să dăm bani pentru hârtii şi pentru ce este necesar, după care să ni se respingă proiectul. Aşa pierdem bani. O altă problemă ar fi aceea că nu putem deconta cheltuielile de transport pentru angajaţii Primăriei. Dacă sunt persoane care vin din Constanţa, spre exemplu, şi îşi plătesc transportul, cu ce mai rămân din banii de salariu?“, a conchis Gabriela Iacobici.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii