Cerințe restrictive Procedura de achiziție organizată de municipalitate pentru amenajarea unui garaj și achiziția de autobuze electrice pentru CT BUS, atacată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor (DOCUMENT)
Cerințe restrictive: Procedura de achiziție organizată de municipalitate pentru amenajarea unui garaj și achiziția
08 Mar, 2023 00:00
ZIUA de Constanta
1769
Marime text
- Primăria Constanța cumpără servicii de proiectare tehnică pentru construcția de lucrări publice
- Este vorba despre serviciul de elaborare documentație tehnico–economică (studii de teren - geotehnic și topografic, studiu de trafic, SF, proiect tehnic pentru autorizarea lucrărilor, POE, PT si DE, altele, cerere de finantare) aferentă obiectivului de investiții „Achiziția de autobuze cu emisii de carbon scăzute, destinate transportului public și crearea infrastructurii aferente-garaj CT BUS”
- Garajul CT BUS ar urma să fie amenjat pe strada Industrială nr.4, pe locul fostului depou de tramvaie
- Valoarea totală estimată a achiziției fără TVA este de 3.340.000 lei fără TVA
- Potrivit portalului achizițiilor publice există deja o contestație depusă la Consiliul Național de Soluționare a Constestațiilor cu privire la procedura inițiată de municipalitate. Contestația poate fi consultată în secțiunea „documente”.
- Directorul general al CT BUS, Cătălin Aristide Dumitrache a precizat că în acest moment flota societății de transport în comun Constanța este formată din 104 autobuze noi Diesel 6, 20 de autobuze electrice cu lungimea de 12 metri și 79 de Maz-uri. Urmează să fie livrate alte 21 de autobuze electrice cu lungimea de 10,8 metri (n.r. pentru ca s-a livrat partea de încărcare lentă și rapidă) iar în perspectivă CT BUS a transmis municipalității că ar mai fi nevoie de achiziția a aproximativ 100 de autobuze, de preferință ecologice
Primăria Constanța cumpără servicii de proiectare tehnică pentru construcția de lucrări publice.
Este vorba despre serviciul de elaborare documentație tehnico–economică (studii de teren - geotehnic și topografic, studiu de trafic, SF, proiect tehnic pentru autorizarea lucrărilor, POE, PT si DE, altele, cerere de finantare) aferentă obiectivului de investiții „Achiziția de autobuze cu emisii de carbon scăzute, destinate transportului public și crearea infrastructurii aferente-garaj CT BUS”.
Garajul CT BUS ar urma să fie amenjat pe strada Industrială nr.4, pe locul fostului depou de tramvaie.
Proiectul tehnic de executie (PTE), se va realiza în 6 faze, dupa cum urmează:
1. Faza I. Elaborarea studiilor de teren – geotehnic și topografic și studiului privind posibilitatea utilizării unor sisteme alternative de eficiență ridicată pentru creșterea performanței energetice
2. Faza II. Elaborarea documentațiilor pentru obținerea avizelor/acordurilor solicitate prin Certificatul de urbanism
3. Faza III – Elaborarea studiului de fezabilitate
4. Faza IV - Elaborare proiect pentru autorizarea executării lucrărilor de construire (PAC) și proiect de organizare a execuției lucrărilor (POE)
5. Faza V – Elaborare proiect tehnic de execuție (PTE)
6.Faza VI – Prestarea serviciului de asistență tehnică din partea proiectantului.
Potrivit Caietului de sarcini, noua costrucție va avea următoarele zone funcționale: zona funcțională pentru gararea autobuzelor electrice; spălătorie; zonă funcțională întreținere și reparații autobuze; zonă funcțională birouri și cabină poartă.
Valoarea totală estimată a achiziției fără TVA este de 3.340.000 lei fără TVA.
Persoanele cu funcție de decizie din cadrul autorității contractante sunt: Vergil Chitac, primar al municipiului Constanța; Rusu Ionuț, viceprimar al municipiului Constanța; Cocargeanu Florin – Daniel, viceprimar al municipiului Constanța; Ovanesian Felicia, administrator public; Fulvia Antonela Dinescu, secretar municipiu-Consiliul local Constanța; Georgeta Gheorghe, director executiv adjunct Direcția generală economico- financiară; Oana Dobre, șef serviciu Financiar buget; Lenuța Petcu, șef serviciu contabilitate; Daniela Ilie, inspector serviciul Contabilitate; Alin Cezar Vintilă, director executiv Direcția logistică; Andreea Drăgan, director executiv adjunct Direcția logistică; Nilghiun Manea, șef serviciu achiziții publice; Viorica Ani Merla, director executiv Direcția dezvoltare și fonduri europene; Carmina Popescu, director executiv adjunct Direcția dezvoltare și fonduri europene; George Lupașcu, șef serviciu pregătire și implementare proiecte POR; Niculae Stânga Noni Adrian, șef serviciu dezvoltare și management proiecte și Filip Marian, șef biroul urmărire și execuție lucrări.
Termenul limită pentru primirea ofertelor sau a cererilor de participare este 03.04.2023 ora 15.00 în SEAP.
Potrivit portalului achizițiilor publice există deja o contestație depusă la Consiliul Național de Soluționare a Constestațiilor cu privire la procedura inițiată de municipalitate. Contestația poate fi consultată în secțiunea „documente”.
Anunțul autorității contractante a fost postat în SEAP în 25 februarie a.c.
Firma contestatară și-a exprimat interesul de a participa în catitate de ofertant prin înscrierea la această procedură în platforma SEAP, „a analizat documentația de atribuire și a constatat ca Autoritatea Contractantă formulează cerințe excesive, restrictive cu rolul de a diminua concurența operatorilor economici vis a vis de participarea ca și ofertanți la prezenta procedură, încălcând astfel prevederile legistației în vigoare în materie de achiziții publice”, se arată în textul contestației.
Prin urmare, SRL-ul a solicitat clarificări cu privire la cerințele formulate de către Autoritatea contractantă în data de 03.03.2023.
Însă, având în vedere că Autoritatea contractantă nu a răspuns solicitărilor de clarificări și pe considerentul că singurul act administrativ în măsura să producă efecte juridice de natură să lezeze interesele contestatorului este documentația de atribuire, SRL-ul a formulat contestație împotriva conținutului documentației de atribuire aferente anunțului CN1052453 publicat de UAT Municipiul Constanța în data de 25.02.2023.
Directorul general al CT BUS, Cătălin Aristide Dumitrache, a precizat că în acest moment flota societății de transport în comun Constanța este formată din 104 autobuze noi Diesel 6, 20 de autobuze electrice cu lungimea de 12 metri și 79 de Maz-uri.
Urmează să fie livrate alte 21 de autobuze electrice cu lungimea de 10,8 metri (n.r. pentru ca s-a livrat partea de încărcare lentă și rapidă) iar în perspectivă CT BUS a transmis municipalității că ar mai fi nevoie de achiziția a aproximativ 100 de autobuze, de preferință ecologice.
Mai mult, în vederea realizării pe viitor a unui transport metropolitan este nevoie de achiziția de noi autobuze, așa cum se menționează și în studiul de oportunitate realizat pentru Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Transport Public Constanța.
PRECIZĂRI:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Citește și:
Transportul metropolitan urmează să fie asigurat de CT Bus. Care UAT-uri fac parte din Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară „Transport Public Constanţa” (DOCUMENTE)
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii