Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
10:21 23 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

#citeșteDobrogea Nicolae Iorga despre Insula Șerpilor și traficul cu ouă de pescăruș

ro

02 Sep, 2019 00:00 4322 Marime text
Răsfoind „Analele Dobrogei“ din anul 1931, am descoperit un articol semnat de Nicolae Iorga, un veritabil studiu științific dedicat Insulei Șerpilor din Marea Neagră.
 

 
Făcând o expunere a istoriei insulei, Iorga alcătuiește o valoroasă schiță monografică, cu informații detaliate despre relieful, clima, solul, fauna și flora acestui tărâm, denumit în Antichitate Achillea - în onoarea lui Achille, care ar fi fost înmormântat aici - sau Insula Albă, probabil datorită păsărilor de mare albe care o acopereau în anumite perioade ale anului. De aici deriva și „însemnătatea ei ca punct de recunoaștere” a Gurilor Dunării, în apropierea cărora se afla.

Pe de altă parte, „întunericul adânc” din timpul iernii amplifica primejdia naufragiului pe insulă, atribuită „ignoranței piloților și lipsei unor hărți potrivite”. Și apropo de păsări, în revistă putem citi un fragment inedit despre pescăruși și ouăle lor, pe care oamenii locului le adunau și le vindeau ilegal.
 

„De trei ori câte trei ouă...“ - contabilizând ouăle de pescăruș

 
„Astă primăvară (1931), pescăruşii insulei au început să-și construiască cuiburile lor simple, la 18/IV, după încetarea furtunei; tot la această dată s'a găsit şi primul ou. Numărul de ouă din'un cuib este de 3 şi dacă sunt culese de paznicii farului (ceace aceasta se întâmplă regulat), pescăruşii pot oua din nou, în cuiburile părăsite de semeni, de cel mult 3 ori câte 3 ouă, după care mai fac, a 4-a oară, un ultim ou mic.
 
Luat şi acesta, pescăruşii clocesc o piatră ovală, pe care paznicii, drept mulţumită, au grija umană de a le-o pune în cuib! Dacă estimăm, în medie, numărul femelelor la cel puțin 200 şi înmulțim cu 10 ouă (3X3+1=10), cifra ouălelor pescăruşilor de pe insulă este aproximativ de 2.000, din care cel mult 10%, ascunse prin râpele inaccesibile lăcomiei omului, scapă neculese, formând baza perpetuării speciei, în ciuda împrejurărilor!
 
În consecință, se culeg anual de către paznicii farului dela Insula Şerpilor ca şi de către lucrătorii comisiei europene a Dunării, ce vin periodic aci, cam 1.800 ouă, ce se mănâncă de către dânşii, sau se vând cu lăzile la Sulina!
Aceasta, bine înteles, fără nici-o autorizație, pe care de altfel n-ar fi nimeni în drept s-o dea - şi călcându-se chiar mai multe articole din legea pentru protecția vânatului şi reglementarea vânătoarei!”
 

Puteți descoperi și alte curiozități despre Insula Șerpilor, și nu numai, în articolul semnat de istoricul Nicolae Iorga în „Analele Dobrogei“ anul XII, fasciculele 1-12, 1931, publicație care se poate descărca gratuit din Biblioteca Virtuală ZIUA de Constanța.
 
Sursa foto: Ilustrație din „Analele Dobrogei“ anul XII, fasciculele 1-12, 1931
 
Citește și:
 
Dobrogea la 1896 - Mărturiile unui biograf uitat, locotenentul Athanasie Napoleon Starea aşezărilor, Insula Șerpilor şi alte date generale (III) (galerie foto)

 

 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii