CJC a prezentat memoriul tehnic al proiectului Blocul ANL pentru medici din curtea Spitalului de Infecţioase va fi dotat cu panouri solare
CJC a prezentat memoriul tehnic al proiectului: Blocul ANL pentru medici din curtea Spitalului de Infecţioase
20 Jan, 2015 00:00
ZIUA de Constanta
1976
Marime text
În următorii ani, în curtea Spitalului de Boli Infecţioase se va ridica un ansamblu de locuinţe destinat tinerilor specialişti în domeniul sănătăţii. Proiectul este derulat în comun de Consiliul Judeţean Constanţa şi Agenţia Naţională pentru Locuinţe, primii urmând să pună la dispoziţie terenul pe care se vor construi imobilele. CJC, proprietarul terenului, este responsabil cu procedurile legale pentru elaborarea studiului de fezabilitate, dar şi de lucrările tehnico-edilitare care vor deservi viitorul ansamblu de locuinţe. De execuţia propriu-zisă a locuinţelor se va ocupa ANL.
La Agenţia pentru Protecţia Mediului Constanţa, CJC a depus memoriul tehnic al proiectului „Construire ansamblu de locuinţe ST+P+5E-6E parţial destinat tinerilor specialişti în domeniul sănătăţii“. Terenul, cu o suprafaţă de 1.180,3 mp, pentru care se întocmeşte documentaţia, aparţine Consiliului Judeţean Constanţa şi prezintă un front la bulevardul 1 Decembrie 1918 de 36,88 de metri pe latura de vest. Terenul are următoarele vecinătăţi: la nord şi est - Policlinica nr. 2, la sud - Spitalul de Boli Infecţioase Constanţa, la est - Policlinica nr. 2, la vest - bulevardul 1 Decembrie 1918. Potrivit proiectului, imobilul va avea 48 de unităţi locative, 24 de garsoniere şi 24 de apartamente cu două camere decomandate, dotate cu bucătărie şi baie. Accesul în clădire se va face din bulevardul 1 Decembrie 1918, iar circulaţia pe verticală se va realiza atât cu ajutorul liftului, cât şi pe scara interioară. Din punct de vedere tehnic, construcţia se va realiza în sistem „cadre din beton armat“, astfel: fundaţii din beton armat, stâlpi şi grinzi din beton armat, planşee din beton armat, acoperiş terasă circulabilă/necirculabilă. Din punct de vedere funcţional, obiectivul va fi organizat astfel: subsol tehnic - util doar pentru centralizarea instalaţiilor, parter şi etajele 1-5 - apartamente de locuit, etaj 6 (parţial) - centrală termică şi uscător. Pe terasă, peste etajul 5, se vor amplasa panouri solare ce vor fi folosite ca sursă de energie alternativă, introdusă automatizat de sistem în centrală. De asemenea, se vor asigura şase locuri de parcare pe terenul ANL, iar restul parcărilor se vor afla în incinta Policlinicii, ambele amplasamente având circulaţii şi accese auto comune.

Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii