Comisie de control mixtă, pe străzile municipiului Constanţa Făgădău ameninţă cu ridicarea avizelor la maxi-taxi
Comisie de control mixtă, pe străzile municipiului Constanţa: Făgădău ameninţă cu ridicarea avizelor la
04 Mar, 2016 00:00
ZIUA de Constanta
12007
Marime text
Transportul de persoane asigurat prin intermediul unor microbuze care circulă în regim de maxi-taxi pe raza municipiului Constanţa pare să fi ajuns şi în atenţia viceprimarului cu atribuţii de primar, Decebal Făgădău. Deşi în spatele firmei care a obţinut avize pentru diverse trasee se află prieteni apropiaţi ai fostului edil-şef, Radu Mazăre, dar şi ai vicepreşedintelui CJC Cristinel Dragomir (finul lui Cameliu Babinciuc, cunoscut ca fiind implicat în Grup Media Sud Călători SA), Făgădău ameninţă cu demararea unor controale drastice.
Condiţiile în care se circulă în microbuzele maxi-taxi din municipiul Constanţa au fost reclamate mereu, dar nici până acum nu s-au văzut schimbări. Mulţi susţin că nici nu le vom vedea, atât timp cât cei care se ocupă de afacere sunt apropiaţi şi prieteni ai fostului primar al urbei, alături de care au urcat pe scena Carnavalului de la Mamaia, şi nu numai.
În toamna anului trecut, reclamaţiile s-au înmulţit. Constănţenii semnalau faptul că nu li se eliberează bilete şi/sau şoferii le vorbesc urât, dar şi că nu se simt în siguranţă în maxi-taxiuri.
În septembrie 2015, în municipiul Constanţa erau autorizate să circule 86 de microbuze tip maxi-taxi, iar avizele de traseu se eliberează anual. „Suma încasată de pe urma unui aviz de traseu este de 236 de lei pe an”, afirma atunci Liviu Pătraşcu, director executiv în cadrul Primăriei Constanţa.
Compania Grup Media Sud, care operează maxi-taxiuri în oraşul Constanţa, activa pe şapte trasee. „Primăria câştigă o sumă modică de pe urma acestor mijloace de transport în comun, neavând posibilitatea de a le controla decât indirect, prin Poliţia Locală. Cerem Primăriei să creeze un cod de conduită şi siguranţă, care să fie afişat în fiecare maxi-taxi, dar şi un call center unde să poată fi reclamate toate neregulile”, declara Andrei Popescu, preşedintele Asociaţiei Constanţa Ia Atitudine (ACIA), în toamna anului trecut.
„Microbuzele care fac activitatea de maxi-taxi opresc unde vor, cu încălcarea condiţiilor din aviz. Vom face o comisie împreună cu Poliţia Rutieră, cu Autoritatea Rutieră Română, Registrul Auto Român, cu ISCTR-ul (n.r. Inspectoratul de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier) şi vom veghea la respectarea condiţiilor prevăzute în avizul pe baza căruia funcţionează maxi-taxiurile. Cei care nu respectă condiţiile din aviz vor fi sancţionaţi cu ridicarea acestui aviz”, a declarat viceprimarul cu atribuţii de primar al municipiului Constanţa, Decebal Făgădău.
Societatea care deţine hotelul Laguna din Mamaia, în insolvenţă
Grup Media Sud Călători SA are un nou administrator
Condiţiile în care se circulă în microbuzele maxi-taxi din municipiul Constanţa au fost reclamate mereu, dar nici până acum nu s-au văzut schimbări. Mulţi susţin că nici nu le vom vedea, atât timp cât cei care se ocupă de afacere sunt apropiaţi şi prieteni ai fostului primar al urbei, alături de care au urcat pe scena Carnavalului de la Mamaia, şi nu numai.
În toamna anului trecut, reclamaţiile s-au înmulţit. Constănţenii semnalau faptul că nu li se eliberează bilete şi/sau şoferii le vorbesc urât, dar şi că nu se simt în siguranţă în maxi-taxiuri.
În septembrie 2015, în municipiul Constanţa erau autorizate să circule 86 de microbuze tip maxi-taxi, iar avizele de traseu se eliberează anual. „Suma încasată de pe urma unui aviz de traseu este de 236 de lei pe an”, afirma atunci Liviu Pătraşcu, director executiv în cadrul Primăriei Constanţa.
Compania Grup Media Sud, care operează maxi-taxiuri în oraşul Constanţa, activa pe şapte trasee. „Primăria câştigă o sumă modică de pe urma acestor mijloace de transport în comun, neavând posibilitatea de a le controla decât indirect, prin Poliţia Locală. Cerem Primăriei să creeze un cod de conduită şi siguranţă, care să fie afişat în fiecare maxi-taxi, dar şi un call center unde să poată fi reclamate toate neregulile”, declara Andrei Popescu, preşedintele Asociaţiei Constanţa Ia Atitudine (ACIA), în toamna anului trecut.
Comisie mixtă de control
Nemulţumirile constănţenilor persistă, drept pentru care viceprimarul cu atribuţii de primar, Decebal Făgădău, a anunţat că activitatea firmelor care oferă servicii de maxi-taxi pe raza municipiului Constanţa va fi verificată. Inclusiv opririle la întâmplare, care îngreunează traficul rutier şi reduc drastic numărul călătorilor care optează pentru autobuzele RATC, se vor afla în atenţia membrilor unei comisii de control, deoarece, spune Făgădău, astfel se încalcă prevederile avizelor deţinute. Comisia de control ar urma să-şi înceapă activitatea din această lună, iar în componenţa sa vor fi şi reprezentanţi ai Poliţiei Locale.„Microbuzele care fac activitatea de maxi-taxi opresc unde vor, cu încălcarea condiţiilor din aviz. Vom face o comisie împreună cu Poliţia Rutieră, cu Autoritatea Rutieră Română, Registrul Auto Român, cu ISCTR-ul (n.r. Inspectoratul de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier) şi vom veghea la respectarea condiţiilor prevăzute în avizul pe baza căruia funcţionează maxi-taxiurile. Cei care nu respectă condiţiile din aviz vor fi sancţionaţi cu ridicarea acestui aviz”, a declarat viceprimarul cu atribuţii de primar al municipiului Constanţa, Decebal Făgădău.
Citeşte şi
Creditorii Gold Consult SA, convocaţi în şedinţăSocietatea care deţine hotelul Laguna din Mamaia, în insolvenţă
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii
- sofer de microbuz 05 Mar, 2016 08:27 E bine,se anunta controale din toamna,dar se fac abia in vara......au timp hotii sa mai faca ceva avere
- alexe 04 Mar, 2016 21:41 se burzuluieste la astia cu maxi-taxi, dar pana la urma ii lasa fara licenta!! veti vedea! si e corect, desi nu il plac deloc pe Fagadau si nu il voi vota. nu e nevoie de maxi taxi in Constanta, idiotul de Mazare le-a dat licenta si a pus in genunchi regia de transport a orasului ... o mare porcarie. Duca-se cu microbuzele lor care se dezmembreaza in mers si cu soferii cei mai de cacao, cu aglomeratia si evaziunea.
- ciobi 04 Mar, 2016 11:03 Hahahahaaaaaaaaaaaaaaaaa! Țin minte că mazăre înainte de alegeri zugrăvea blocuri și biserici,acum ăsta face pe dumnezeu cu maxi și cu pachetele! hahahaaaaaaaaa! să faci pe tine de vrăjeala lor înainte de alegeri! stai liniștit făgădău,că oamenii la alegeri vor rupe urnele să te aleagă primar! hahahaaaaaa!