Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
00:19 19 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Comuna Bărăganu are primar interimar de la PNL

ro

11 Feb, 2017 00:00 3867 Marime text
Prefectul judeţului Constanţa, Adrian Nicolaescu, a emis Ordinul nr. 48/09.02.2017 prin care s-a constatat încetarea de drept înainte de termen a mandatului primarului comunei Bărăganu, Titu Neague. Ordinul i-a fost comunicat lui Neague, dar şi Consiliului Local al Comunei Bărăganu şi secretarului UAT Bărăganu.

Decizia a fost luată având în vedere referatul secretarului comunei Bărăganu înregistrat la Instituţia Prefectului - Judeţul Constanţa cu nr. 324/09.02.2017, adresa Curţii de Apel Constanţa prin care se comunică decizia penală a Curţii de Apel Constanţa, definitivă, care a menţinut condamnarea primarului comunei Bărăganu, Titu Neague, la o pedeapsă privativă de libertate de doi ani (instigare la distrugere), cu aplicarea suspendării condiţionate a executării pedepsei pe o durată de încercare de patru ani, pronunţată de Judecătoria Mangalia, decizia Curţii Constituţionale nr. 536/06.07.2016, decizia ÎCCJ referitoare la pronunţarea unei hotărâri prealabile prin care a dat o rezolvare de principiu cu privire la următoarea chestiune de drept: „aplicabilitatea dispoziţiilor art. 15, alin. 2, lit. e din Legea nr. 393/2004 privind statutul aleşilor locali, cu modificările şi completările ulterioare, în cazul condamnării prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă, la o pedeapsă privativă de libertate cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei, cu aplicarea art. 81, 82 din Legea nr. 15/1968 privind Codul Penal al României, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv cu executarea în alte condiţii decât cele prevăzute de art. 57, alin. 1 din Codul Penal din 1969“.
 
Ordinul a avut drept temei juridic prevederile art. 26, alin. (1) din Legea nr. 340/2004, republicată, privind prefectul şi instituţia prefectului, prevederile art. 15, alin. 2, lit. e), art. 16 şi art. 17, alin. 5 din Legea nr. 393/2004 privind statutul aleşilor locali, cu modificările, completările şi prevederile ulterioare.
 
În următoarele zile, consilierii locali vor fi convocaţi în şedinţă pentru a fi informaţi cu privire la situaţia creată în urma suspendării primarului comunei.

Reprezentantul Guvernului în teritoriu, Adrian Nicolaescu, ne-a declarat că, începând de vineri, 10 februarie, Lucian Paraschivescu (PNL) este învestit să conducă administraţia locală şi, totodată, să răspundă de modul în care se vor desfăşura programele şi proiectele prioritare pentru locuitorii comunei Bărăganu.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii