Consilierii judeţeni decid soarta Spitalului de Ftiziologie Agigea
Consilierii judeţeni decid soarta Spitalului de Ftiziologie AgigeaPotrivit proiectului de hotărâre, Spitalul de Ftiziologie Agigea care se află în subordinea Consiliului Judeţean Constanţa urmează să fie preluat, ca şi secţie, de către SCJU Constanţa. Personalul medico - sanitar şi auxiliar sanitar, care îşi desfăşoară activitatea în cadrul spitalului de la Agigea va fi preluat de SCJU Constanţa, cu încadrarea în normativul de personal aprobat şi în limita posturilor prevăzute în organigramă. De asemenea, şi personalul tehnic - economic - administrativ şi de întreţinere care îşi desfăşoară activitatea în cadrul unităţii sanitare din Agigea va fi preluat de SCJU, cu încadrarea în normativul de personal aprobat şi în limita posturilor prevăzute de organigramă. Patrimoniul Spitalului de Ftiziologie Agigea va fi preluat de SCJU, prin protocol de predare - preluare.
Reamintim că, prin adresa nr. 4820/15.04.2011, înregistrată la CJC, directorul executiv al Direcţiei de Sănătate Publică, Constantin Dina a propus analizei posibilitatea comasării Spitalului de Ftiziologie Agigea cu SCJU. Propunerea a fost susţinută de aspectele pozitive care se vor simţi la nivelul ambelor unităţi sanitare şi care constau într-o finanţare mai bună şi într-o reducere a cheltuielilor
generate de aparatul administrativ, preconizându-se o economie de 300.000 lei anual, sumă care poate fi folosită pentru achiziţia de medicamente şi materiale sanitare. În acest moment, SCJU are în structura sa un compartiment de pneumologie. Spitalul de Ftiziologie Agigea este o unitate sanitară care tratează cazurile de TBC pulmonar şi osos, fiind una din puţinele unităţi sanitare cu un astfel de profil din ţară. Spitalul din Agigea are 1.140 de paturi, organizate în două secţii: Pneumoftiziologie cu 80 de paturi şi TBC osteoarticulară cu 60 de paturi, un compartiment ATI, bloc operator, laborator de analize medicale, laboratoare de radiologie şi imagistică şi cameră de gardă. Noua clasificare la categoria I a SCJU poate genera o finanţare mai mare din partea Casei de Asigurări şi pentru secţiile nou intrate în structură, derivate din Spitalul de Ftiziologie Agigea. Comasarea celor două unităţi spitaliceşti are drept scop creşterea actului medical şi înlesnirea accesului direct al pacienţilor şi medicilor din cadrul Spitalului de Ftiziologie la consulturi interdisciplinare, investigaţii cu un înalt grad de complexitate şi un suport tehnic şi administrativ competent.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp