Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
15:03 22 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Consiliul Director al Filialei Constanţa a ACoR, întrunit în şedinţă la Primăria Cumpăna. Subiecte importante pe ordinea de zi (galerie foto)

ro

08 Jul, 2017 00:00 2930 Marime text
Sediul Filialei Constanţa a Asociaţiei Comunelor din România (ACoR), care se află la Cumpăna, a găzduit, ieri, şedinţa de lucru a Consiliului Director al Filialei Constanţa a ACoR. Problemele cu care se confruntă comunele din România, precum şi modificările legislative din ultima perioadă au fost temele discutate în cadrul şedinţei.
 
Evenimentul a fost moderat de preşedintele filialei Judeţene Constanţa a AcoR, ec. Mariana Gâju, primarul comunei Cumpăna. Printre cei prezenţi la şedinţă s-au numărat primarii comunelor Agigea, Mihail Kogălniceanu, Grădina, Topraisar, Chirnogeni, Lumina, Tuzla, Poarta Albă. Temele abordate au fost multiple şi complexe: problemele cu care se confruntă comunele din România, dar şi modificările legislative din ultima perioadă.
 
Astfel, în ceea ce priveşte dificultăţile determinate de activitatea Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Constanţa, acestea sunt dintre cele mai diverse. O categorie aparte a acestor dificultăţi o reprezintă dubla intabulare, care îngreunează realizarea unor lucrări de interes public. Costurile ridicate ale lucrărilor cadastrale ce trebuie întocmite la nivelul fiecărei comune reprezintă, de asemenea, o piedică în dezvoltarea comunităţilor rurale. Neexecutarea lucrărilor de cadastru sistematic imobiliar a fost determinată de întârzierea alocării fondurilor financiare necesare, precum şi de termenele scurte prevăzute pentru realizarea acestora. De asemenea, se apreciază că acest fonduri sunt insuficiente, fiind necesară stabilirea posibilităţii ca aceste lucrări să fie finanţate şi de la bugetele locale ale unităţilor administrativ-teritoriale.
 
O altă problemă discută a fost cea referitoare la obligaţiile financiare percepute de instituţii, operatori economici, agenţii publice cu ocazia depunerii de proiecte de către unităţile administrativ-teritoriale. Asociaţia Comunelor din România a solicitat în nenumărate rânduri eliminarea acestor taxe, precum şi reducerea timpului de răspuns al instituţiilor. Nu în ultimul rând, primarii prezenţi la şedinţă au discutat şi despre temele care s-au aflat pe ordinea de zi a reuniunii Corpului profesional al secretarilor comunelor din România de la Bucureşti, din perioada 18 - 20 iunie 2017.
 
Acestea sunt: comunicarea actelor administrative în vederea exercitării controlului de legalitate al prefectului; cerinţe abuzive din partea unor instituţii ale prefecţilor; rolul secretarului unităţii administrativ-teritoriale, cu precădere al celui de la nivelul comunei - factor activ de armonie, de continuitate şi de regularitate în administraţia publică locală, precum şi de garant asupra calităţii şi legalităţii actelor administrative; răspunderea funcţionarilor publici, în general, şi cea a secretarului comunei, în special; obligativitatea UAT-urilor de a implementa Registrul electronic naţional al nomenclaturilor stradale; sistemul unic de referinţă la nivel naţional, în care sunt înscrise nomenclaturile stradale de la nivelul comunelor, al oraşelor şi al municipiilor, este obligatoriu de utilizat de instituţiile şi autorităţile administraţiei publice centrale şi locale în activitatea specifică.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii