Constanţa celor două mări Statuia lui Ovidiu din Peninsulă se îneacă

Două mări faţă în faţă. Una Neagră, alta... de beton. Din mijlocul celei de-a doua - din centrul Pieţei Ovidiu -, priveşte de secole spre Pontul Euxin statuia poetului tristelor şi ponticelor. Însă, la rându-i, văzută de sus, Piaţa Ovidiu nu este la fel de atrăgătoare precum alte agore publice din România; deşi ar trebui să aibă toate atuurile pentru a fi un loc invidiat de locuitorii din restul ţării. Cel puţin utilizatorii care intră pe site-ul Jurnalului Naţional la secţiunea „webcam” nu sunt deloc impresionaţi de felul în care se prezintă zona veche a urbei tomitane. Deşi ar trebui să fie o poartă de intrare în Constanţa, un bun prilej prin care oamenii să fie atraşi să viziteze bătrânul Tomis, o reclamă sugestivă pentru tot ceea ce nu trebuie ratat în urbea poetului exilat Ovidiu, imaginile surprinse de camera de supraveghere nu sunt foarte atrăgătoare.

„Ce piaţă ternă, nu există niciun bec/felinar? Sau astăzi nu aveţi lumină?”, spunea, dezamăgită de privelişte, Ioana Gheorghe la începutul lunii februarie. „Minunată realizare! O frumoasă zonă de relaxare şi promenadă plină de maşini şi fără niciun pic de verdeaţă şi umbră. Unde sunt palmierii lui musiu Bonduel? Dacă întreaga zonă este zonă pietonală, în scop de promenadă, vă întreb: de ce sunt făcute trotuare şi de ce sunt parcate maşini pe zona respectivă?”, se întreba, retoric, şi cetăţeanul câmpinean Sorin Bogdan, spre sfârşitul anului trecut. La întrebările posibililor turişti la Marea Neagră nu s-a găsit niciun responsabil dintre cei abilitaţi să răspundă. Tot spre sfârşitul toamnei, indignată şi dezamăgită se arăta şi buzoianca ce semnează sub pseudonimul Păpădie Escu: „Tone de beton în această piaţă... Urmăresc lucrările de la început şi tare eram curioasă câtă verdeaţă va avea noua Piaţă... Se pare că au dispărut până şi cele două parceluţe de-a dreapta şi de-a stânga marelui Ovidiu. Chiar de vor pune fântâni arteziene şi câte un petec de iarbă sub sau lângă ele, tot va fi foarte puţin pentru perimetrul distrus de betoane... Doamne, unde sunt urbaniştii de altădată?”. Adevărul este că opiniile lor sunt pertinente, însă noi, constănţenii, am trecut de atâta ori, poate nepăsători, prin aceste locuri, încât în goana noastră nu observăm cum oraşul nostru devine tot mai gri, mai tern, lipsit de viaţă. „Iată, au ajuns şi la final aceste lucrări... şi plâng de mila generaţiilor viitoare... trei petece de verdeaţă în 3 ghivece de beton, oxigen cu porţia, dar fier, mult fier, beton şi... prostie... Dar suntem comozi şi lăsăm sus toţi idioţii doar pentru că «şi-aşa părerea mea nu contează!». În tot peisajul, plantaţii de fier şi cauciuc pe pat de asfalt turnat în derâdere, miros de var ud cu iz de viitor moloz, culoare de carton de arhivă... Doar cerul mai are uneori culoarea purităţii, a speranţei, a existenţei“, spune aceeaşi Păpădie, pe care cu greu o putem contrazice.