Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
12:04 04 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

UPDATE. Explicațiile conducerii CMSC! Constănțeanul supărat. A mai dispărut un spațiu verde în Constanța. Platformă betonată în Microrezervația de la CMSN (VIDEO)

ro

31 Jul, 2022 12:32 5223 Marime text


UPDATE:

Directorul CMSC, Iulian Călin a revenit cu precizări în legătură cu situația semnalată.
Acesta spune că platforma betonată face parte din proiectul „Parcare şi alee acces-latura de sud, b.dul Soveja- în sumă de 505.750 lei (subvenție buget local 425.000 + venituri proprii 80.750). Perioadă execuție lucrări: 18.08-31.10.2020. Finalizare lucrări: 24.09.2020.
Investiția a fost aprobată prin HCJ nr 191/30.06.2020.
Scopul investiției este asigurarea unui grad sporit de confort pentru vizitatorii CMSN prin asigurarea unui număr suficient de locuri de parcare, în condiții de siguranță în incinta amplasamentului. Alee rezultată are 473 mp iar parcarea 990 mp.

ȘTIREA INIȚIALĂ

Organizația municipală Forța Dreptei Constanța atrage atenția asupra unei construcții ilegale care a răsărit recent în interiorul Microrezervației.
 
Este vorba despre o parcare, apărută vis-a-vis de sensul giratoriu de la Lidl (bd. Soveja), spune Cristian Tănase, secretar general al organizației municipale.
 

„Conform PUZ Tăbăcărie, aprobat prin HCL 415/21.11.2003, „Parcajele la sol sunt permise numai in limita suprafețelor special marcate parcare in planșa de reglementari”. Cert este că, în perimetrul despre care facem vorbire, PUZ-ul Tăbăcărie spune clar că este "zonă de microdeltă, zona verde amenajată".
 
Deci nu putea să i se schimbe destinația.
 
Așadar, fără a avea o reglementare cuprinsă în Planul Urbanistic Zonal (PUZ), conducerea Microrezervației, cu sau fără acceptul Consiliului Județean, a turnat betoane peste un teren care reprezintă un spațiu verde de interes local, un spațiu al tuturor constănțenilor.
 
Este normal să fim îngrijorați de posibilitatea ca Microrezervația să rămână fără animalele cu care ne-am obișnuit, lucru confirmat, de altfel, chiar și în cadrul ședinței Comisiei Tehnice de Urbanism și Amenajare a Teritoriului din cadrul Primăriei. Acest lucru este negat, deocamdată, de conducerea CJC”, susține constănțeanul supărat.
 
 

Forța Dreptei a solicitat Consiliului Județean lămuriri cu privire la autorizația de construire a acestei noi parcări ce distruge un spațiu verde din zona Microrezervației, în condițiile în care această parcare nu este destinată publicului.
 
Deputatul Forței Dreptei, Bogdan Bola susține că din informațiile sale, vor fi modificate căile de acces în cadrul Complexului.
 
„Am înțeles că se urmărește intrarea de pe Mamaia și iesirea pe Soveja. Practic, un drum prin mijlocul Microrezervației, pe unde să poată să treacă și autocarele. În aceste condiții vor disparea destul de multe animale și adăposturi pentru a face loc acestui drum”, spune deputatul.
 
Menționăm că am încercat să-l contactăm pe directorul Complexului Muzeal de Științe ale Naturii, Iulian Călin pentru un punct de vedere.

Acesta ne-a răspuns că „parcarea a fost construită în urma unei hotărâri de Consiliu Județean”. Fără a preciza exact despre ce este vorba, Călin a promis că va reveni cu un răspuns detaliat. Vom reveni cu acest punct de vedere.
 
 
 
PRECIZĂRI
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Video:


 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Vezi toate STIRILE VIDEO!

Ti-a placut articolul?

Comentarii