Consultare de piață în vederea realizării PUZ Anghel Saligny pentru sudul municipiului Constanța
Consultare de piață în vederea realizării PUZ Anghel Saligny pentru sudul municipiului Constanța
06 Aug, 2024 12:55
ZIUA de Constanta
790
Marime text
Primăria Constanța, Direcția Generală Urbanism și Patrimoniu a lansat consultarea de piață cu privire la achiziția de servicii de elaborare piese
scrise și desenate (studii de fundamentare și documentație de urbanism) ce vor sta la baza elaborării PUZ – Proiect de reconversie și regenerare urbană – zone industriale degradate ”Anghel Saligny”.
Planul urbanistic zonal se elaborează în format analog şi digital (piese scrise şi desenate) pe suport topografic și cadastral actualizat, realizat în sistem de proiecţie stereografică 1970, scara 1:2000.
Se solicită oferte de preț în vederea determinării valorii estimate de achiziție a serviciilor de elaborare a pieselor scrise și desenate ce vor sta la baza elaborării documentației de urbanism, pentru teritoriul situat în municipiul Constanța, în suprafață de aproximativ 420 ha, delimitat de bd. IC Brătianu (ambele fronturi), str.Theodor Burada (ambele fronturi), șoseaua Mangaliei (ambele fronturi), bd. Aurel Vlaicu (ambele fronturi), Aleea Câmpinei, intr. Câmpinei, str. Ioan Ursu, bd. Aurel Vlaicu, str.Cumpenei, str. Ion Casian, intrarea Sirenei.
Aspecte supuse consultării sunt oferta de preț (TVA evidențiat distinct) în vederea determinării valorii estimate a serviciilor menționate mai sus, cu detalierea prețului estimat pe fiecare livrabil în parte; documentele care vor fi elaborate.
Data limită transmitere oferte de preț este 12.08.2024 iar data limită consultare este 13.08.2024.
Orice persoană/ organizație interesată are posibilitatea de a transmite oferta de preț în vederea determinării valorii estimate de achiziție a serviciului menționat mai sus pe adresa de e-mail: urbanism@primaria-constanta.ro.
PRECIZĂRI:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii