Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
18:07 12 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Tatăl coordonatorul științific de la Capidava va conduce comisia de examinare pentru desemnarea managerului MINAC (document)

ro

21 Oct, 2016 00:00 2548 Marime text
Consiliul Județean Constanța a suspendat în luna septembrie concursul de proiecte pentru Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța (MINAC), deoarece comisia de examinare nu avea în componență niciun specialist.
 
În ședința Consiliului Județean Constanța de săptămâna viitoare, va fi validată comisia care urmează să evalueze cele trei oferte manageriale înregistrate deja. Comisia va fi condusă de profesorul universitar Ioan Opriș, doctor în istorie. Acesta este tatăl coordonatorul științific al Cetății Capidava, proiect care dă mari bătăi de cap administrației județene.
 
Din comisie mai fac parte: Maria Magiru, director al Muzeului de Artă Populară Constanța, și Gabriela Istrate, consilier superior, ca reprezentant al CJC. Din secretariatul comisiei mai fac parte: consilierul superior Dumitru Liliana, Veronica Cîrciu, Daniela Miroiu, Ilieana Simionescu - consilier juridic, Maria Blacioti, director al Direcției Economice, Mihaela Boacă, consilier juridic, și Irina Costencu, șef Serviciu Cultură, Sport, Turism.
 
Vă reamintim că în urma evaluării anuale a managementului Muzeului de Istorie Națională și Arheologie din Constanța organizate de Consiliul Județean Constanța, activitatea fostului manager Gabriel Custurea nu a obținut nota necesară continuării activității, fiind notată astfel: analiza raportului anual de activitate - 5,96 și susținerea raportului de activitate - 5,79 (nota finală fiind 5,87). Gabriel Custurea a contestat Raportul de evaluare, iar contestația acestuia a fost respinsă. Între timp, a fost numit un director interimar al instituției, până la organizarea unui concurs de manageriat, în persoana lui Traian Cliante.

Potrivit CJC, au fost depuse deja trei proiecte de management. Unul dintre cei care și-au depus dosarul pentru concurs este managerul interimar, Traian Cliante. Ceilalți doi sunt Marian Zidaru, fost angajat al Direcției de Cultură, și Delia Roxana Cornea, muzeograf și responsabil proiecte în cadrul MINAC.

De ce candidează cei trei pentru conducerea MINAC?!

Marian Zidaru, cadru didactic atât în învățământul preuniversitar, cât și la o universitate privată constănțeană, ne-a declarat că expertiza sa profesională l-a făcut să se înscrie la concursul pentru desemnarea managerului MINAC.
 
„Consider că am expertiza necesară să fac față acestui post. Am fost timp de șase ani angajat al Direcției Județene de Cultură. Situația de la muzeu este una destul de gravă, așa cum a reieșit și din verificările făcute atât de Corpul de Control al CJC, cât și din raportul Curții de Conturi. Muzeul trebuie reformat cu orice preț și adus, dacă se va putea, la spiritul instaurat de prof. Adrian Rădulescu. Eu, personal, știu la ce mă înham, în cazul în care voi câștiga, nu mă voi duce să-mi beau cafeaua în biroul de director”, a precizat Zidaru.

Marian Zidaru a condus și comisia de la nivelul Direcției de Cultură care a cercetat, în urmă cu câțiva ani, cazul Lungu - Chera.
 
Traian Cliante este director interimar al MINAC. Participarea acestuia la concurs se datorează dorinței de a rezolva problemele care sunt numeroase și extrem de diverse.

 

„Sunt multe probleme de rezolvat, le vom prioritiza, dacă va fi să le rezolvăm noi. Când spun «noi», îi includ aici și pe angajații muzeului, pe care îi consider echipa mea. Avem multe proiecte și ne dorim să avem ca parteneri atât Consiliul Județean, cât și Primăria și, nu în ultimul rând, îmi doresc ca toți colegii să-mi fie parteneri în acest proiect, care se va întinde până în 2019. Despre proiect, voi spune simplu că este unul clasic, care include cercetări arheologice, evenimente, dezvoltare, organizarea colectivelor de lucru, disciplină. Vrem ca muzeul nostru să aibă vizibilitatea pe care o merită la nivel național, dat fiind specificul său”, ne-a declarat Traian Cliante.


Delia Roxana Cornea este și ea aspirantă la postul de manager al MINAC. Cotidianul ZIUA de Constanța a scris încă din luna aprilie despre o posibilă candidatură a acesteia pentru funcția de manager, însă, atunci, muzeograful Delia Cornea a negat vehement acest lucru, precum și legătura specială cu senatorul Puiu Hașotti, care ar fi propulsat-o atât în organigrama muzeului.

Contactată telefonic după depunerea proiectelor de management, Cornea afirmă că își dorește o relație bună cu presa și de va fi să câștige postul de manager, și dacă va rămâne muzeograf în cadrul MINAC. Despre candidatura sa, Delia Cornea spune că „vine pe fondul dorinței de a face ceva, de a ajuta instituția muzeală să se dezvolte și să devină una extrem de importantă nu doar la nivel de Dobrogea. Indiferent de neînțelegerile care au existat, eu sunt un om care privesc spre viitor”, spune Cornea.
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii