Cu trei ani întârziere și intervenția procurorilor DNA, reabilitarea cetății Capidava a ajuns la final. Se face recepția!
Cu trei ani întârziere și intervenția procurorilor DNA, reabilitarea cetății Capidava a ajuns la final. Se
19 Dec, 2020 00:00
ZIUA de Constanta
2457
Marime text
- Proiectul privind reabilitarea cetății Capidava s-a încheiat
- Președintele Consiliului Județean Constanța (CJC), Mihai Lupu a numit prin dispoziție comisia de recepție a lucrărilor
- Recepția trebuie finalizată până la sfârșitul acestui an
- Comisia este condusă de directorul general adjunct al Direcției Generale de Proiecte din cadrul Consiliului Județean, Ioan Mihai Nache
- Proiectul "Restaurarea, consolidarea, protecția, conservarea și punerea în valoare a sitului arheologic Cetatea Capidava" a fost co-finanțat până la 31.12.2015 din Fonduri Structurale prin Programul Operațional Regional 2007-2013
- Lucrările au avut un buget de aproape 75 de milioane de lei și trebuiau finalizate până la sfârșitul anului 2017
- Între timp, din cauza unor disfuncţionalităţi semnificative de ordin administrativ, care fac subiectul unei anchete DNA în curs de derulare, proiectul a fost declarat nefuncţional şi urma ca restul de lucrări neexecutate să se efectueze până la data-limită 31 decembrie 2017, din fonduri proprii ale Consiliului Judeţean Constanţa
- Termenul a fost prelungit de mai multe ori, ultima dată în luna martie 2020
Proiectul privind reabilitarea cetății Capidava s-a încheiat.
Președintele Consiliului Județean Constanța (CJC), Mihai Lupu a numit prin dispoziție comisia de recepție a lucrărilor care trebuie finalizată până la sfârșitul acestui an.
Comisia este condusă de directorul general adjunct al Direcției Generale de Proiecte din cadrul Consiliului Județean, Ioan Mihai Nache iar din această structură mai fac parte și reprezentanți ai Inspectoratului Județean în Construcții, Muzeului de Istorie Națională și Arheologie Constanța dar și primarul comunei Topalu, Constantin Baltă.
Proiectul "Restaurarea, consolidarea, protecția, conservarea și punerea în valoare a sitului arheologic Cetatea Capidava" a fost co-finanțat până la 31.12.2015 din Fonduri Structurale prin Programul Operațional Regional 2007-2013, Axa prioritară 5 - "Dezvoltarea durabilă și promovarea turismului", Domeniul Major de interventie 4.1. "Restaurarea și valorificarea durabilă a patrimoniului cultural, precum și crearea/modernizarea infrastructurilor conexe", cod SMIS 31212, în prezent finanțarea fiind aprobată a se angaja din bugetul UAT Județului Constanța.
Proiectul a demarat în 2013, cu un buget de aproape 75 de milioane de lei și trebuia finalizat până la sfârșitul anului 2017.
În 2018 s-au reluat lucrările la Capidava Firma unui milionar din Top 300 Capital a câştigat restul lucrărilor de reabilitare
În decembrie 2017 au fost scoase la licitaţie lucrările în valoare de peste 3 milioane de euro pentru proiectul „Restaurarea, consolidarea, protecţia, conservarea şi punerea în valoare a sitului arheologic Cetatea Capidava“.
Vă reamintim că proiectul a fost cofinanţat, până la 31.12.2015, din fonduri structurale, prin Programul Operaţional Regional 2007-2013, Axa Prioritară 5 - „Dezvoltarea durabilă şi promovarea turismului“, Domeniul Major de Intervenţie 5.1 - „Restaurarea şi valorificarea durabilă a patrimoniului cultural, precum şi crearea/modernizarea infrastructurilor conexe“, cod SMIS 31212, în prezent finanţarea fiind aprobată din bugetul judeţului Constanţa.
Proiectul licitat avea în componenţă următoarele capitole: - construcţii şi instalaţii: consolidare - restaurare - 14.110.711 lei fără TVA;
- utilaje, echipamente tehnologice şi funcţionale cu montaj - 93.381 de lei fără TVA;
- organizare de şantier - lucrări de construcţii - 127.223 de lei fără TVA;
- cheltuieli conexe organizării de şantier - 217.759 de lei fără TVA. În total, 14.379.287,52 de lei fără TVA.
Între timp, din cauza unor disfuncţionalităţi semnificative de ordin administrativ, care fac subiectul unei anchete DNA în curs de derulare, proiectul a fost declarat nefuncţional şi urma ca restul de lucrări neexecutate să se efectueze până la data-limită 31 decembrie 2017, din fonduri proprii ale Consiliului Judeţean Constanţa. Termenul a fost prelungit de mai multe ori, ultima dată în luna martie 2020.
Tags: Mihai Lupu
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii