Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
13:10 22 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Cum s-au şcolit consilierii locali din Istria Patru cu şcoală profesională, restul cu studii medii (document)

ro

08 Nov, 2016 00:00 3806 Marime text
ZIUA de Constanţa vă prezintă componenţa consiliilor locale ale localităţilor din judeţ, constituite după alegerile din 5 iunie 2016, primarii şi secretarii primăriilor. Ce studii şi profesii au, din ce formaţiuni politice provin şi câte mandate au la activ cei care vor reprezenta cetăţenii din comunele şi oraşele constănţene în următorii patru ani puteţi afla citind o serie de materiale dedicate acestor aspecte inedite.
 
Consiliul Local al comunei Istria este compus din zece membri. Primarul Ioan Herdean, în vârstă de 55 de ani, este inginer şi membru PNL, aflându-se la al şaselea mandat până în prezent, cu studii superioare. Viceprimarul Pricopie Vişan, membru PNL, în vârstă de 58 de ani, este electromecanic, absolvent al şcolii profesionale, având trei mandate până în prezent. Secretarul comunei este Mihai Ionescu, jurist, în vârstă de 49 de ani, cu studii superioare.
 
Dintre cei zece consilieri locali, cinci se află la primul sau la al doilea mandat:
· Tudor Ştefănache, mecanic, 50 de ani, două mandate până în prezent, absolvent al şcolii profesionale, membru PSD;
· Puiu-Eugen Olea, tehnician, 48 de ani, un mandat până în prezent, studii medii, membru PNL;
· Mircea Lincă, instalator sanitar, 36 de ani, un mandat până în prezent, absolvent al şcolii profesionale, membru PSD;
· Iulian Nicu, agent securitate, 34 de ani, un mandat până în prezent, studii medii, membru PSD;
· Constantin Curelaru, fermier, 39 de ani, un mandat până în prezent, absolvent al şcolii generale, membru PSD.
 
Printre consilierii cu experienţă mai mare în administraţia publică locală se numără:
· Aurel Chiriță, maistru electrician, 63 de ani, trei mandate până în prezent, studii medii, membru PSD;
· Constantin Ciuclea, maistru electrician, 54 de ani, cinci mandate până în prezent, studii medii, membru PNL;
· Alexandru Tăbîrcă, tehnician veterinar, 66 de ani, patru mandate până în prezent, studii medii, membru PNL;

· Panait Oncescu, electromecanic, 61 de ani, patru mandate până în prezent, absolvent al şcolii profesionale, membru PNL;
· Gheorghe Gheorghiță, contabil, 72 de ani, patru mandate până în prezent, studii medii, membru PNL.
 
Cel mai tânăr membru al Consiliului Local Istria este Iulian Nicu, de 34 de ani, iar cel mai în vârstă este Gheorghe Gheorghiță, de 72 de ani. Media de vârstă a celor zece consilieri este de 52 de ani.
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii