Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
05:49 23 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Dezbaterea publică s-a încheiat. De ce primarul Chitac nu vrea să pună pe ordinea de zi a Consiliul Local Municipal noul Regulament al zonei Peninsulare ? (DOCUMENTE)

ro

03 Mar, 2022 00:00 2872 Marime text
  • Tribunalul Constanța a suspendat regulamentul Peninsulei pe 15 decembrie 2021
  • Hotărârea Tribunalului a fost atacată pe 21 ianuarie a.c., de avocatul Consiliului Local Municipal Constanța
  • Între timp, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, are în lucru Petiția mai multor persoane fizice, rezidente ale Zonei Peninsulare, privind cazurile de discriminare create de aplicarea Regulamentului de acces în Zona Peninsulară iar Avocatul Poporului a cerut Primăriei și CLM Constanța să organizeze o dezbatere publică
  • După protestele organizate de locuitorii și agenții economici din zona Peninsulară nemulțumiți de efectele Hotărârii Consiliului Local Constanța nr. 294/31.08.2021 privind aprobarea Regulamentului de acces în Zona Peninsulară o nouă variantă a fost pusă din nou în dezbatare publică
  • Primăria Constanța a lansat în consultare publică pe 13.12.2021- 24.12.2021
  • Au trecut mai bine de două luni de la încheierea dezbaterii publice și nici până astăzi primarul Vergil Chițac nu a introdus pe ordinea de zi a ședinței de Consiliu Local varianta modificată a acestui Regulament
  • Motivul oficial vehiculat în Primărie este că vrea să aștepte soluția magistraților la recurs

 
Tribunalul Constanța, în completul CA9, prezidat de magistratul Iulia Laura Opariuc-Dan, președintele Secției de contencios administrativ și fiscal a instanței, a judecat o a doua cerere de suspendare a regulamentului Peninsulei iar acesta a fost suspendat la data de 15 decembrie 2021.

Hotărârea Tribunalului a fost atacată pe 21 ianuarie a.c., de avocatul Consiliului Local Municipal Constanța, aspect care i-a inflamat pe USR-iștii constănțeni dar și pe unii consilieri liberali care au vrut să conteste acest gest al avocaților Consiliului Local.

Între timp, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, are în lucru Petiția mai multor persoane fizice, rezidente ale Zonei Peninsulare, privind cazurile de discriminare create de aplicarea Regulamentului de acces în Zona Peninsulară iar Avocatul Poporului a cerut Primăriei și CLM Constanța să organizeze o dezbatere publică.

După protestele organizate de locuitorii și agenții economici din zona Peninsulară nemulțumiți de efectele Hotărârii Consiliului Local Constanța nr. 294/31.08.2021 privind aprobarea Regulamentului de acces în Zona Peninsulară din Constanța, care s-a manifestat efectiv prin interzicerea accesului locatarilor cu autovehiculele până la imobile prin amplasarea unor bariere sau blocarea efectivă a altor zone cu stâlpi imobili, în contextul dreptului de proprietate privată și dreptului la liberă circulație, prevăzută de Constituția României, primarul Vergil Chițac a emis o dispoziție pentru formarea unui grup de lucru care să amendeze regulamentul.

Ulterior, noua variantă a fost pusă din nou în dezbatare publică.

Primăria Constanța a lansat în consultare publică pe 13 decembrie 2021 proiectul de hotărâre pentru modificarea și completarea Hotărârii Consiliului Local nr. 294/2021, privind „Aprobarea regulamentului de acces în Zona Peninsulară a municipiului Constanța“, vezi secțiunea „documente".

Proiectul de hotărâre a fost în consultare pentru o perioadă de 30 de zile lucrătoare.


Foarte mulți constănțeni care locuiesc în Peninsulă s-au mobilizat și au trimis propuneri, sugestii sau opinii cu valoare de recomandare, până la termenul limită comunicat de autorități, respectiv, 24.12.2021.

Au trecut mai bine de două luni de la încheierea dezbaterii publice și nici până astăzi primarul Vergil Chițac nu a introdus pe ordinea de zi a ședinței de Consiliu Local varianta modificată a acestui Regulament.

Motivul oficial vehiculat în Primărie este că vrea să aștepte soluția magistraților la recurs.

Orgoliile unora dintre conducătorii administrației locale sunt atât de mari, încât aceștia cred că vor câștiga și vor menține Regulamentul în forma inițială, fără să mai fie nevoiți să aducă modificările solicitate de rezidenți dar și de agenții economici din zonă.


De altfel, imediat după ce Regulamentul a fost suspensat,  în cadrul unei emisiuni difuzate de un post local de televiziune, Vergil Chițac le transmitea peninsularilor că lucrurile nu vor rămâne așa...(...)

Între timp, activitatea comercială în Peninsulă moare încet, dar sigur!

 
PRECIZĂRI:

Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

 

Citește și:

Noul regulament al Peninsulei, o insultă! Accesul numai pentru mașini electrice. Aprovizionare doar 15 minute. „Ăsta nu este primar este vătaf pe moșie"! (DOCUMENTE)

Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării are în lucru petiția locuitorilor din zona Peninsulară a municipiului Constanța (DOCUMENTE)

Avocatul Poporului intervine în saga Regulamentului de acces în Zona Peninsulară. Cere Primăriei și CLM Constanța să organizeze o dezbatere publică! (DOCUMENT)

Regulamentul pentru Peninsula Constanța, în mâinile judecătorilor de la Curtea de Apel. Când va fi analizat (DOCUMENT)

Curtea de Apel Constanța, chemată să ridice barierele din Zona Peninsulară!

ZIUA LIVE Avocat Mirela Doicescu și parohul Marius Moșteanu, despre Regulamentul privind accesul autovehiculelor în zona Peninsulară


 
 

Tags: Vergil Chitac


Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii