Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
11:11 27 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Dispar 600 de licențe. Câte taxiuri vor circula, în Constanța, după aprobarea regulamentului

ro

26 Oct, 2019 00:00 4876 Marime text
Primăria municipiului Constanţa a publicat proiectul de hotărâre pentru aprobarea Regulamentului privind organizarea şi executarea serviciului de transport în regim de taxi în municipiul Constanţa încă din luna iulie a acestui an.
Pe 04 noiembrie 2019 ora 11:00 în sala Remus Opreanu va avea și o dezbatere cu public pe marginea acestuia. Până la momentul dezbaterii, cei interesați pot trimite sugestii și recomandări la adresa de email maria.patrutoiu@primaria-constanta.ro.
 

Reglementări importante privind activitatea de taximetrie în municipiul Constanța

 
Numărul maxim de autorizaţii taxi pentru executarea serviciului de transport persoane în regim de taxi în municipiul Constanța, pentru o perioadă de 5 ani, este de 4 la 1.000 de locuitori, stabilindu-se astfel un număr de 1.262 de autorizații taxi. În prezent sunt peste 1800 de autorizații emise de autoritatea locală.
Pentru transportul de bunuri în regim de taxi pe raza municipiul Constanța se stabilește numărul de 150 de autorizații.
În cazul transportului de persoane în regim de taxi autorizaţia taxi se atribuie prima dată pentru o perioadă de 5 ani, cu următoarele condiţii obligatorii: autovehiculul respectiv să nu depăşească 5 ani de la anul fabricaţiei; să aibă culoarea galben integral; să dețină instalație pentru aer condiționat; minim 2 airbag-uri – dispozitiv de plată prin intermediul cardului, specificat în certificatul de agreare sau dovada existenței unui alt tip de dispozitiv; minim euro V.
În cazul transportului de bunuri în regim de taxi, autorizaţia taxi se atribuie prima dată pentru o perioadă de 5 ani, cu condiţia ca autovehiculul respectiv să nu depăşească 10 ani.
Procedura de atribuire a autorizaţiilor taxi pentru transportul de persoane în regim de taxi, constă în acordarea unor punctaje realizate din îndeplinirea criteriilor de departajare prevăzute, pentru fiecare autovehicul precizat în declaraţia pe propria răspundere că este deţinut sau va fi deţinut ca autovehicul nou, utilizat în condiţiile legii şi ale prezentului regulament, declarându-se câştigătoare autovehiculele care au obţinut punctajele cele mai mari, în ordinea descrescătoare, stabilite pe grupe de autovehicule diferenţiate în ordinea descrescătoare a capacităţii cilindrice a motoarelor.
Autorizaţia taxi se eliberează odată cu două ecusoane care au acelaşi termen de valabilitate cu aceasta. Ecusoanele vor conţine obligatoriu următoarele: a) localitatea de autorizare – Constanța; b) tipul transportului respectiv, c) termenul de valabilitate al autorizaţiei taxi; d) numărul de ordine al autorizaţiei taxi, astfel cum a fost atribuit conform registrului special; e) numărul de circulaţie al autovehiculului pentru care s-a eliberat autorizaţia taxi.
Verificarea anuală a autorizațiilor taxi se realizează de către autoritatea de autorizare, pe baza documentației depuse de către transportatorul autorizat cu cel puțin 30 de zile înainte de expirarea termenului de valabilitate al acesteia. Depășirea termenului de valabilitate cu mai mult de 30 de zile duce la suspendarea autorizației taxi.
O autorizaţie taxi deţinută pentru un autovehicul se va prelungi, la cerere, pentru 5 ani, cu menţinerea obligatorie a aceluiaşi număr de ordine, numai dacă la data cererii sunt îndeplinite, după caz, mai multe condiții.
 
În secțiunea “documente”,  puteți consulta proiectul de hotărâre pentru aprobarea Regulamentului privind organizarea şi executarea serviciului de transport în regim de taxi în municipiul Constanţa

Citește și:


Noul regulament privind activitatea de taximetrie din municipiul Constanţa, lansat în dezbatere publică (documente)
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii