După extinderea urmăririi penale Mazăre îi suspendă pe funcţionarii din Primăria Constanţa inculpaţi în Dosarul Retrocedărilor
După extinderea urmăririi penale: Mazăre îi suspendă pe funcţionarii din Primăria Constanţa inculpaţi
14 Feb, 2015 00:00
ZIUA de Constanta
5413
Marime text
Radu Mazăre, primarul municipiului Constanţa, este, de puţin timp, cercetat şi pentru abuz în serviciu, pentru că nu ar fi dispus suspendarea din funcţiile publice pe care le deţineau în cadrul Primăriei Constanţa a patru persoane judecate, alături de el, în Dosarul Retrocedărilor.
Este vorba despre Constantin Racu, fostul director al Direcţiei Administraţie Publică, Ramona Daniela Dospinescu, directorul Direcţiei Patrimoniu, Ion Marica, directorul Direcţiei Tehnic Investiţii, şi Nora Alina Chircă, consilier juridic.
De menţionat că infracţiunea de abuz în serviciu a fost reţinută în sarcina lui Radu Mazăre de Andrei Bodean, procuror al Direcţiei Naţionale Anticorupţie Constanţa, în dosarul în care îl cercetează deja pe primar pentru abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, pentru două infracţiuni de abuz în serviciu contra intereselor publice, dar şi pentru infracţiunea de stabilire, cu intenţie, a unei valori diminuate faţă de valoarea comercială reală a bunurilor aparţinând autorităţii publice, în cadrul unei acţiuni de vânzare a acestora.
Amintim însă că Ion Marica s-a pensionat în 2013. În ceea ce-l priveşte pe Racu, el este acum consilierul personal al primarului Mazăre.
Noutatea constă în faptul că, odată cu extinderea urmăririi penale în Dosarul Retrocedărilor, edilul-şef începe să ia măsuri. Astfel, potrivit unor surse, el ar fi suspendat-o pe Ramona Dospinescu din funcţia de director al Direcţiei Patrimoniu din cadrul Primăriei Constanţa. Am încercat să aflăm cum comentează Dospinescu suspendarea sa din funcţie, însă aceasta nu a putut fi contactată. În cazul în care va transmite un punct de vedere, acesta va fi ulterior publicat.
De asemenea, printr-o dispoziţie de primar semnată joi, 12 februarie, a fost suspendată din funcţie şi Claudia Cealera, de asemenea inculpată în Dosarul Retrocedărilor, alături de Radu Mazăre şi de Nicuşor Constantinescu, preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa. Anunţul a fost făcut ieri, în cadrul şedinţei Consiliului Local Municipal Constanţa, cu ocazia modificării şi completării art. 1 din HCL nr. 332013 referitoare la stabilirea comisiei pentru renegocierea chiriilor spaţiilor în care funcţionează cluburile pentru pensionari. Cealera era reprezentantul Direcţiei Administraţie Publică Locală în această comisie. Ea a fost înlocuită cu o anume Monica Mihaela Ciocârlan.
Potrivit unor surse, nu ar fi însă singurii funcţionari suspendaţi în urma extinderii urmăririi penale în cazul primarului Radu Mazăre. Amintim că alţi funcţionari din Primăria Constanţa inculpaţi în Dosarul Retrocedărilor sunt Andrei Sozanski, Graţiela Rusu, Gabriela Radu.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii
- ctean 15 Feb, 2015 07:45 Tirziu dupa ce au terminat toate spatiile ,vrajeala de doi bani.