Editorial Premianţii scenelor din Constanţa

„- Vreau şi eu cartofi...
- De cât?
- Decât cartofi, da”.
 
Îmi amintesc de schimbul ăsta de replici, ca de la vânzător de legume pe tarabă la analfabetul român de azi, ori de câte ori văd oameni urcând pe scenă. Fiindcă din ce în ce mai des în ultimul timp, pe marile sau micile scene ale Constanţei şi, în egală măsură, ale României, urcă semi-docţii. Impostorii. Analfabeţii. Sinecuriştii. Oamenii mediocri care au acaparat spaţiul public. Cei care, precum caracatiţele, şi-au întins tentaculele în prea multe medii, în prea multe poveşti, în prea multe instituţii, partide şi partiduleţe şi ONG-uri. Ne sunt prezentaţi drept modele. Personalităţi marcante. Băgători de seamă „cu expertiză” în toate domeniile, în toate ramurile. Nişte bieţi şcolarizaţi la bătrâneţe. Tardiv, evident.
Oamenii care vor „decât cartofi” sunt, la Constanţa, distinşi cu premii. Sunt cei care, cu un tupeu nemărginit şi total lipsiţi de simţul ridicolului, urcă pe scene pentru a le vorbi altora. De ce? De ce această nesimţire? De ce această nevoie de a face un pas în faţă? În principiu, de ce această lătură publică?

Vorbesc aici şi despre parveniţii turismului făcut „la mişto”. Turismul acela provincial, promovat inclusiv prin reinterpretarea istoriei. Turismul acela definit de prostul gust, de mahalagisme, de decolteuri de neam prost, de mult auriu şi roşu, purtate de femei care arată ca un pom de Crăciun. Le lipseşte vârful de brad... Deşi am nişte îndoieli. Nu e exclus să fi purtat cândva şi vârf de brad.

Vorbesc despre premianţii cu pseudo-diplome, cu pseudo-trofee. Distincţii obţinute pentru înalte calităţi. Morale, artistice, de comunicare. Culmea, bună parte dintre aceşti premianţi sunt astăzi penali. O parte dintre ei sunt artişti mediocri, neconfirmaţi de public şi de critica de specialitate. Ceilalţi sunt doar „guzgani” care fac ce ştiu ei mai bine: ciugulesc de la X şi de la Y şi se implică, vezi, Doamne, ca reprezentanţi ai societăţii civile, în toate proiectele şi mega-proiectele, ajungând să confişte orice urmă de bun simţ, de firesc.

Vorbesc şi despre aleşii locali şi judeţeni. Ştiaţi că în Consiliul Local Municipal Constanţa au fost trimişi analfabeţi? La propriu! Oameni care, de la microfon, silabisesc denumirea proiectelor de hotărâre. Ce scremere grotescă întru perfecţionare! Cât penibil pe metrul pătrat. Ce ruşine ca reprezentanţii în - până la urmă - cel mai important for decizional local să nu fi trecut pe la şcoală. Sigur, ăştia-s mai mulţi, în mai multe partide. Să nu ne iluzionăm, deci, fiindcă nu-s cazuri izolate.

Ce vor premianţii scenelor din Constanţa? Vor promovare. Cât cuprinde. Mai multe contracte derulate pe bani publici. Vor confiscarea evenimentelor: Ziua Marinei şi toate târgurile, festivalurile şi zilele celor enşpe comune. Vor covoarele roşii şi microfoanele. Vor recunoaşterea. Oamenii care vor „decât cartofi” sunt câh.