Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
12:10 27 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Firmă „nou-născută" monitorizează ANR-ul

ro

04 Oct, 2012 01:00 4038 Marime text
ANRlicitatie__-_sediul_ANR.jpgAutoritatea Navală Română a organizat licitaţie pentru atribuirea contractului de „monitorizare şi eficientizare a proceselor de lucru şi a fluxului de documente la nivel central şi la nivelul unităţilor teritoriale, păstrarea informaţiei în condiţii sigure şi cu costuri optime". Dintre cei şapte participanţi la procedură a câştigat, pentru 67.000 lei, SC Win Audit A.V. SRL din Bucureşti.

Societatea a fost înfiinţată abia la începutul acestui an, fiind, cel mai probabil, cea mai „proaspătă" participantă la licitaţie. Societatea în cauză i-a avut ca fondatori pe Alin Mihail şi Ramona Ionela Zgreabăn, ambii din Bucureşti. Potrivit unui CV pe care îl găsim lesne cu ajutorul Internetului, Alin Mihai Zgreabăn este economist şi a fost angajat al Agenţiei Naţionale pentru Programe Comunitare în Domeniul Educaţiei şi Formării Profesionale, instituţie aflată în subordinea Ministerului Educaţiei. În anul 2011 a susţinut un examen de competenţă la camera Auditorilor Financiari din România şi a obţinut „merituoasa" medie 6,28.

Surpriza şi mai mare vine atunci când constatăm că soţia sa, Emanuela Veronica, este şef serviciu la Curtea de Conturi a României - Autoritatea de Audit. Şefă, şefă, dar la acelaşi examen de competenţă susţinut la Camera Auditorilor Financiari din România a obţinut, tot în 2011, numai 6,75. Potrivit declaraţiei de avere semnate de Emanuela Veronica Zgreabăn pe 27 aprilie a.c., familia nu deţine terenuri, însă are trei apartamente în Bucureşti, achiziţionate în 2000, 2003, respectiv 2008. Şefa de la Camera de Conturi a notat şi împrumuturile acordate în nume personal societăţilor: SC Asecontabil SRL (5.750 de euro şi 52.000 de lei), Speedpc (2.000 de lei) şi Win Audit AV (5.000 de lei). Soţii au şi o mulţime de datorii, însă nu se precizează moneda în care împrumuturile au fost încasate: Alpha Bank (2008 - 2018, 34.700), BRD (2010 - 2019, 30.000), Over Draft Banc Post (2008, 8.150), Over Draft BRD (2010, 15.000), Card de credit Raifeisen Bank (2008, 4.600), Over Draft BCR (2011, 20.000) Credit Euro Bank (2010, 9.000). Credite multe, salarii puţine. Emanuela Veronica Zgreabăn a declarat un câştig de 66.003 lei, iar în dreptul soţului a notat 23.568 de lei de la SC Press SRL şi 37.310 lei de la Unitatea Executivă pentru Finanţarea Învăţământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării şi Inovării.

 

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii