Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
20:10 21 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Fostul şef Unifarm numit director interimar la SCJU. În 2016 a picat examenul pentru postul de director al Casei de Asigurări de Sănătate Constanța

ro

14 May, 2021 00:00 4833 Marime text
  • Președintele CJC, Mihai Lupu l-a numit interimar la conducerea Spitalului Județean pe Ionuț Cornel Ionescu
  • Urmează organizarea unui concurs pentru postul de manager al unității medicale și ulterior, viitorul director general își va alcătui și noua echipă
  • Ionescu este fost director Unifarm SA, numit în iunie 2020 de Consiliul de Administrație al CN Unifarm SA. A plecat din funcție după câteva luni
  • Acesta este liberal, a candidat pe listele PNL la alegerile locale, a vrut să fie şi şef al Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate Constanţa dar a picat cu nota 5,50
  • Ionescu a fost manager, apoi director financiar contabil al Spitalului Clinic CF Constanţa și este implicat în mai multe societăți comerciale: SC Medical System 2004 SRL, SC Expert Company SRL și SC Global Consulting SRL


Așa cum vă anunțam încă de la începutul lunii mai, rămânerea dr. Tiberiu Tofolean la conducerea Spitalului Clinic de Urgență Constanța era pusă serios sub semnul întrebării.
Conducerile Consiliului Județean Constanța și filialei locale a Partidului Național Liberal s-au declarat în mai multe rânduri nemulțumită de situația de cea mai mare unitate sanitară din județ.
Pe de altă parte, nici dr. Tofolean nu avea cum să rezolve în numai câteva luni, sumedenia de probleme cu care se confrunta spitalul.
Exact cum titram în ediția din 8 mai, cele mai mari șanse de preluare, deocamdată din postura de interimar al conducerii SCJU le avea fostul director Unifarm SA, Cornel-Ionuț Ionescu, consilierul pe probleme de sănătate al președintelui Consiliului Județean Constanța, Mihai Lupu.

Urmează organizarea unui concurs pentru postul de manager al unității medicale și ulterior, viitorul director general își va alcătui și noua echipă, după cum a declarat la ZIUA LIVE și senatorul PNL, Septimiu Bourceanu, membru în Comisia de Sănătate din Senatul României.

Un singur lucru este cert, numirea lui Cornel Ionuț Ionescu (43 de ani) interimar cu atribuții limitate pentru următoarea perioadă.

Dar cine este Ionescu? Fost director Unifarm SA, acesta a fost numit în iunie 2020 de Consiliul de Administrație al CN Unifarm SA, ca urmare a suspendării din funcție a lui Adrian Ionel, după ce acesta a fost plasat de DNA în control judiciar 60 de zile, pentru săvârșirea mai multor infracțiuni, printre care luare de mită și abuz în serviciu.
Cornel Ionuț Ionescu nu a rezistat prea mult la conducerea instituției și a plecat inclusiv din Consiliul de Administrație al companiei în octombrie 2020, devenind la scurt timp, consilier al șefului administrației județene din Constanța.  Acesta făcea parte din Consiliul de Administratie al Unifarm din octombrie 2017.

Legăturile lui Ionescu cu județul Constanța sunt însă ceva mai vechi. Este liberal, a candidat pe listele PNL la alegerile locale pentru CJ Constanţa și la alegerile din 2016, a vrut să fie şi şef al Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate Constanţa dar a picat cu nota 5,50, iar ulterior a devenit membru al Consiliului de Administraţiei al CN Unifarm.

O perioadă, Ionescu a fost manager, apoi director financiar contabil al Spitalului Clinic CF Constanţa și potrivit declaraţiei sale de avere din 2019 este implicat în mai multe societăți comerciale: SC Medical System 2004 SRL, SC Expert Company SRL și SC Global Consulting SRL, vezi secțiunea “documente”.
Între 2005-2007, Ionuț Ionescu a fost director de vânzări la Intermedical București.


Citește și:

Ionuț-Cornel Ionescu, noul director interimar al Spitalului Clinic Județean de Urgență „Sf. Apostol Andrei” Constanța

Se organizează concurs pentru funcția de manager. Pleacă dr. Tofolean de la conducerea Spitalului Clinic Județean Constanța?


Curriculum Vitae Prof. univ.dr. Tofolean Ioan Tiberiu, noul manager al Spitalului Județean Constanța

Mihai Lupu, președintele CJ Constanța - „A fost schimbat managerul la Spitalul Județean Constanța”

Președintele CJ Constanța, Mihai Lupu și-a făcut echipa. Și-a desemnat consilierii personali, pe administratorul județului dar și pe șeful Corpului de Control (documente)

Mitică Pepi și Emilia-Georgeta Țuțui, noii consilieri ai președintelui Consiliului Județean Constanța
 

Tags: Mihai Lupu


Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii