Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
09:43 25 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Funcţie de director cu greutate Virginia Uzun, şefă la SPIT, a câştigat mai mult decât soţul (documente)

ro

18 Jul, 2011 00:00 8291 Marime text
avere_virginica-Virginia_Stefanica.jpgProaspăta mămică, şefă a SPITVBL Constanţa şi-a postat recent ultima declaraţie de avere completată aferentă anului fiscal 2010. La o primă vedere, Virginia Uzun a câştigat în 2010 mult mai mult decât soţul său, şi el angajat în cadrul instituţiei

Virginia Uzun şi-a golit, în 2010, toate cele trei conturi pe care le avea, în lei şi euro, la BRD Constanţa şi a scăpat de o datorie de 5.000 de euro, luată de la BRD în 2008.

Chiar dacă nu a mai fost prezentă în prim-planul atenţiei publice în ultimele luni, dedicându-se şi obişnuindu-se cu statutul de viitoare mămică, Virginia Uzun rămâne unul dintre şefii ale căror nume rezonează imediat cu funcţia pe care o ocupă. În ciuda programului său, se pare că a avut timp să-şi completeze şi să posteze pe site-ul instituţiei pe care o conduce, declaraţiile de avere aferente anului fiscal 2010. La o primă vedere, veniturile titularului pe 2010 par a fi aproximativ aceleaşi cu cele din 2009, diferă doar provenienţa acestora, sursa de unde a obţinut câştigurile. Astfel, potrivit ultimei declaraţii, completate în 14 iunie 2011, directorul executiv al Serviciului Public de Impozite, Taxe şi Venituri la Bugetul Local are acelaşi teren intravilan la Palazu Mare, cumpărat în 2006 şi acelaşi apartament achiziţionat în 2006, însă datoria de peste 150.000 de euro, acumulată în trei credite luate de la BRD Constanţa, a mai scăzut. Dacă, în 2010, avea trei credite cumulate care ajungeau la 158.000 de euro, în noua declaraţie i-au rămas de returnat 155.235 euro. În decursul anului trecut a mai achitat şi datoria de 5.000 de euro pe care a returnat-o BRD-ului.

Conturile în lei şi euro care apăreau în declaraţia din 2010 nu se mai regăsesc în cea din 2011. La acel moment, Viginia Uzun avea 48,84 de euro într-un cont deschis în 2008, 262,13 lei în altul tot la BRD, deschis în 2010, şi 411,94 de euro în altul deschis tot în 2008 şi tot la BRD.

Salariul la Ministerul Mediului, la jumătate faţă de cel de la SPIT

În ceea ce priveşte veniturile realizate în 2010, aşa cum arată declaraţia completată la 1 noiembrie 2010, Virginia Uzun a câştigat din salariul de la SPIT 121.982 lei şi din îndemnizaţia de membru în Consiliul de Administraţie al APMC, suma de 47 de lei. Anul trecut însă, sursele de unde lua salariu erau mult mai numeroase, dar îi aduceau aproximativ acelaşi venit. Astfel, în 2009, câştiga de la Ministerul Mediului, când era secretar general al instituţiei, 52.769 lei, iar de la SPIT 34.606 lei, de la APMC, din îndemnizaţia de membru al CA - 420 de lei, de la ANM Bucureşti - 385 de lei, iar de la SC Electrica SA Bucureşti, în calitate de membru al comisiei, 14.167 lei.

În ceea ce priveşte declaraţia de interese, Virginia Uzun a fost, în 2010, doar membru în CA-ul APMC, în vreme ce, în 2009, pe lângă această funcţie era şi membru la ANM Bucureşti şi la SC Electrica SA Bucureşti.

 

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii