Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
21:30 26 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ghidurile privind regenerarea urbană a municipiului Constanţa, în dezbatere publică

ro

27 Jul, 2019 00:00 2436 Marime text
Primăria municipiului Constanţa invită constănţenii să-şi exprime opinia în legătură cu ghidurile de regenerare urbană pentru zona peninsulară, staţiunea Mamaia şi zonele rezidenţiale din municipiul Constanţa, elaborate de experţi în urbanism ai Băncii Mondiale în baza acordului de asistenţă tehnică încheiat cu Primăria Municipiului Constanţa, în vederea preluării principiilor, ideilor, conceptelor şi proiectelor în cadrul Planului Urbanistic General al municipiului Constanţa, al Planului Urbanistic Zonal Peninsula, precum şi în alte proiecte şi documentaţii de urbanism care reglementează, printre altele, spaţiul public urban, pe care le puteţi consulta accesând linkurile de mai jos:

1_GHID REGENERARE URBANA_Peninsula

2_ANALIZA FONDULUI CONSTRUIT_Peninsula

3_PROPUNERI de INTERVENTIE_Peninsula

4_GHID CARTIERE BLOCURI CONSTANTA

5_GHID REGENERARE URBANA MAMAIA

Regenerarea urbană reprezintă un set de operaţiuni destinate transformării bazei socio-economice a unor anumite zone urbane vechi, în forme funcţionale şi spaţiale durabile prin atragerea de noi activităţi, modernizarea ţesutului urban, îmbunătăţind mediul urban şi diversificând structura socială.
 
Potrivit municipalităţii, implicarea activă a membrilor comunităţii are un rol esenţial în cadrul procesului de adoptare a celor mai potrivite obiective privind dezvoltarea urbană sustenabilă integrată a municipiului Constanţa, în identificarea problemelor cu ajutorul celor care le cunosc şi găsirea împreună a soluţiilor, în consolidarea capacităţii actorilor locali privind politicile urbane integrate şi procesele participative care promovează viziuni ascendente.

 
Vă puteţi exprima opiniile până pe data de 30 septembrie 2019, pe următoarea adresă de e-mail urbanism@primaria-constanta.ro, cu menţiunea: „Recomandări privind regenerarea urbană a municipiului Constanţa“.
 
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii