Horia Tecău devine, mâine, cetăţean de onoare al Constanţei
Horia Tecău devine, mâine, cetăţean de onoare al Constanţei
30 Jul, 2015 00:00
ZIUA de Constanta
2623
Marime text




Potrivit referatului ataşat la proiectul de hotărâre, Horia Tecău a început să joace tenis la cinci ani, iar de la vârsta de şapte ani joacă în turnee. La doar 10 ani, constănţeanul devenea campion naţional la Timişoara. „La 14 ani a obţinut locul I la dublu, împreună cu Florin Mergea, la europenele pentru juniori de la San Remo. În competiţiile de juniori la dublu a fost, împreună cu Florin Mergea, în 2002, campion la Wimbledon şi finalist la Australian Open. În 2006, finalist la dublu, alături de mexicanul Bruno Echagaray, la turneul challenger de la Puebla, Mexic, finalist la dublu, alături de Florin Mergea, la challenger-ul de la Mamaia, finalist la dublu, alături de americanul Nick Monroe, la challenger-ul de la Manta, Ecuador“, se arată în referatul ataşat proiectului de hotărâre.
În aceeaşi ordine de idei, în referat se menţionează că Horia-Vlad Tecău reprezintă, prin rezultatele remarcabile în tenisul naţional şi internaţional, o mândrie pentru Constanţa şi un exemplu demn de urmat pentru sportivii constănţeni.
Acordarea titlului de cetăţean de onoare al municipiului Constanţa lui Horia Tecău este recomandată şi prin adresa nr. 102866 din 20 iulie 2015 a Direcţiei Judeţene pentru Sport şi Tineret Constanţa.
Amintim că tenismenul a primit, în urmă cu doi ani, şi titlul de cetăţean de onoare al judeţului Constanţa.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii