Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
11:17 22 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Iată câştigătorii sesiunilor de selecţie organizate de Primăria Constanţa! ONG-urile la care merg fondurile nerambursabile anul acesta (documente)

ro

05 Jul, 2018 00:00 3568 Marime text

Primăria Municipiului Constanţa a încheiat sesiunea de selecţie a ofertelor pentru cele mai importante evenimente ale acestei veri.

Este vorba despre Festivalul Verii 2018, Festivalul Internaţional de Teatru Independent 2018, Filme în Aer Liber sau Eveniment Sportiv de Triatlon Pentru Amatori şi Profesionişti.
Potrivit anunţurilor municipalităţii, finanţările nerambursabile din fonduri publice pentru proiectele nonprofit de interes general au mers către următoarele asociaţii şi fundaţii sau PFA-uri:
 
- Asociaţia Culturală Metropolis - deţinută de Daniel Mitulescu, producător şi distribuit de filme de lung metraj - a câştigat proiectul „Filme în aer liber“ cu 71,6 puncte;
 
- pentru Festivalul Internaţional de Teatru Independent au depus proiecte două asociaţii şi un PFA, iar câştigătoare a fost declarată Asociaţia Art Society Center - înfiinţată anul acesta şi deţinută de Adara Tramundana -, cu 90 de puncte;
 
- pentru „Eveniment Sportiv de Triatlon pentru Amatori şi Profesionişti“ au concurat două asociaţii, iar câştigători sunt cei de la Club Sportiv Smart Atletic - fondată în 2004 de Ioan Stoica, fost ciclist, şi Vlad Stoica, multiplu ironman, triatlon finisher -, cu 89.33 puncte;
 
- Festivalul Verii 2018 va fi organizat de Fundaţia Culturală „Teatrul Principal“ - fundaţia celui mai nou teatru din România, al cărei preşedinte este Gabriel Fătu şi vicepreşedinte Călin Ilie -, care a obţinut 77,4 puncte din partea comisiei de selecţie a ofertelor. Pentru acest eveniment au depus proiecte patru asociaţii şi fundaţii. Bugetul maxim disponibil pentru Festivalul Verii 2018 este de 1.500.000 de lei, inclusiv TVA, iar pentru Festivalul Internaţional de Teatru Independent 2018 este de 500.000 de lei, inclusiv TVA.

Bugetul maxim disponibil pentru atribuirea contractului de finanţare nerambursabilă pentru susţinerea proiectului nonprofit de interes general „Filme în Aer Liber“ este de 300.000 de lei, inclusiv TVA.
 


Bugetul maxim disponibil pentru atribuirea contractului de finanţare nerambursabilă pentru susţinerea proiectului nonprofit de interes general „Eveniment sportiv de triatlon pentru amatori şi profesionişti“ este de 500.000 de lei, inclusiv TVA.

Două asociaţii organizează evenimentele dedicate Centenarului 

Totodată, municipalitatea a anunţat şi câştigătorul evenimentului dedicat Anului Centenar de la Constanţa. Cinci asociaţii au depus proiecte, iar câştigătoare au fost desemnate Asociaţia Orchestra Simfonică Bucureşti - manager Gabriel Gheorghe - şi Asociaţia Culturală „Georgiana Rusu“ - înfiinţată în februarie 2018 şi condusă de actriţa cu acelaşi nume. Primăria Constanţa a deschis în luna mai sesiunea de selecţie de proiecte nonprofit de interes general din domeniul cultural Centenarul Marii Uniri a Principatelor 1918 la Constanţa.
 
Bugetul alocat acestei sesiuni a fost de 2.000.000 de lei cu TVA inclus, iar cuantumul maxim de finanţare pentru un proiect câştigător - 500.000 de lei cu TVA inclus.

În secţiunea „Documente“ puteţi vizualiza numele tuturor ONG-urile care au depus proiecte în cadrul sesiunilor de selecţie a ofertelor organizate până în prezent de municipalitate.
 
Citeşte şi: 
 
Alţi bani, altă distracţie la Constanţa! Două milioane de lei pentru Festivalul Verii 2018 şi Festivalul Internaţional de Teatru Independent!



Citeşte şi: Sumă uriaşă alocată de Primăria Constanţa Cine vrea să organizeze „Triatlonul“, „Festivalul «Mamaia Copiilor»“ şi „Filme în aer liber“ să se grăbească!

Citeşte şi: Primăria Constanţa a deschis sesiunea de selecţie de proiecte pentru celebrarea Centenarului Marii Uniri. Bugetul este generos!

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii