Înainte de alegeri, aleşii judeţeni ies la raport Ce a făcut consilierul CJC Ecaterina Prodan pentru judeţ în anul 2014 (document)
Înainte de alegeri, aleşii judeţeni ies la raport: Ce a făcut consilierul CJC Ecaterina Prodan pentru judeţ
21 Oct, 2015 00:00
ZIUA de Constanta
2139
Marime text
Înăuntrul conştiinţei consilierilor judeţeni pare că s-a trezit, deodată, simţul de răspundere. Aleşii judeţeni s-au gândit să spună ce au făcut pentru electorat în anul 2014 şi să prezinte în detaliu activităţile lor din anul precedent. Deşi este o premieră pentru consilierii judeţeni depunerea acestui raport de activitate, potrivit Legii Administraţiei Publice Locale, art. 51, alin. 4, „fiecare consilier local, precum şi viceprimarul sunt obligaţi să prezinte un raport anual de activitate, care va fi făcut public prin grija secretarului“. Interesant este că abia anul acesta şi-au amintit de această obligaţie. Să fie conştiinţa „de vină“ sau doar apropierea vertiginoasă a scrutinului electoral local de anul viitor?
Până una-alta, nouă consilieri judeţeni au depus un astfel de raport de activitate aferent anului 2014, adică anul în care şi-au desfăşurat activitatea mai mult în absenţa lui Nicuşor Constantinescu. Până ieri, cei nouă curajoşi erau: Mihaela Andrei, Doina Eufrosina Carp, Florian Constantin, Marian Cruşoveanu, Gheorghe Măndilă, Baiazid Memiş, Cornel Panait, Ecaterina Prodan şi Atanasie Teodorescu.
În ediţia de astăzi, vă prezentăm raportul de activitate pe anul 2014 al Ecaterinei Prodan (aleasă aleatoriu). Consilierul judeţean PSD face parte din Comisia de specialitate nr. 3 a Consiliului Judeţean Constanţa, comisie care studiază, dezbate şi aprobă proiectele legate de turism, agroturism, comerţ, servicii publice, agrement şi afaceri europene.
„Fiind secretarul acestei comisii, ţin permanent legătura cu toţi membrii acesteia, urmăresc prezenţa colegilor consilieri atât la şedinţele ordinare, cât şi la cele extraordinare, la şedinţele de dezbateri pe comisie şi întocmesc lunar pontajul de prezenţă. Tot ca secretar al comisiei, semnez proiectele de hotărâre în locul preşedintelui atunci când acesta nu poate veni la şedinţă“, explică Ecaterina Prodan activităţile sale în cadrul CJC.
Consilierul judeţean concluzionează că, la şedinţele comisiei, colaborarea a fost una civilizată şi productivă, chiar dacă membrii comisiei sunt reprezentanţi ai mai multor partide politice. „Pe tot parcursul anului 2014, am participat la toate şedinţele pe comisii şi la toate şedinţele ordinare care au avut loc în zilele de 30 ianuarie, 17 martie, 12 mai, 31 iulie, 5 septembrie şi 3 decembrie. De asemenea, am participat la şedinţele extraordinare din 13 iunie, 3 octombrie, 29 octombrie, 12 decembrie şi 22 decembrie“, precizează consilierul social-democrat.
Precum colegii săi, Ecaterina Prodan menţionează că a avut o colaborare bună cu salariaţii CJC, răspunzând pozitiv la toate solicitările conducerii Consiliului Judeţean şi participând la toate activităţile desfăşurate de CJC la care au fost solicitaţi sau invitaţi şi consilierii, precum: acordarea de burse elevilor fruntaşi din mediul rural, festivitatea de deschidere a Zilelor Recoltei, depunerea de coroane în memoria eroilor neamului, promovarea artei şi a valorilor româneşti de către instituţii de cultură etc.
„Am acordat audienţe şi am avut întâlniri cu cetăţenii în diverse localităţi ale judeţului, pentru a le asculta doleanţele legate de dezvoltarea localităţilor lor, dar şi pentru a le face cunoscute hotărâri ale Consiliului Judeţean, hotărâri care au efect asupra uşurării vieţii în localităţile lor. Am răspuns invitaţiilor unor administraţii locale din judeţ, Ia inaugurarea de lăcaşuri de cult, la sărbătorirea zilelor comunei etc.“, mai arată Ecaterina Prodan, cu privire la atribuţiile pe care le-a îndeplinit în anul 2014 în calitate de ales judeţean.
De asemenea, consilierul CJC îşi asumă sarcina de a „acţiona în continuare cu multă implicare, responsabilitate, corectitudine, coerenţă şi transparenţă în tot ceea ce întreprind pentru a îndeplini sarcinile ce-mi revin conform Legii administraţiei publice locale“, aşa cum se arată în încheierea raportului său aferent anului 2014.
Citeşte şi
Autoturism SuperNova fabricat în 2015?!? Averea şi interesele consilierului judeţean Ecaterina Prodan (documente)
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii