Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
20:25 24 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Investiţii la Liceul „Emil Racoviţă“ Grădina Botanică de la Techirghiol, un proiect transfrontalier aproape de final

ro

28 Jan, 2016 00:00 2395 Marime text
 

Aleşii locali de la Techirghiol se vor reuni mâine în şedinţă ordinară. La invitaţia viceprimarului cu atribuţii de primar, Iulian Soceanu, consilierii locali vor dezbate o serie de proiecte de hotărâre menite să contribuie la dezvoltarea comunităţii locale.
 
Unul dintre acestea vizează aprobarea taxelor şi impozitelor locale, contractarea unor servicii de asistenţă juridică (reprezentare în instanţă), acordarea unui ajutor de urgenţă familiei Corduneanu, pentru lucrări de reparaţii ale imobilului distrus în urma unui incendiu, dar şi un acord privind schimbarea destinaţiei clădirii în care se află şcoala de patru ani a Liceului Teoretic Techirghiol (Şcoala de Arte şi Meserii) în sediu administrativ. Acestea şi alte proiecte de hotărâre vor fi dezbătute la şedinţa de mâine, stabilită pentru ora 14.00.
 
În altă ordine de idei, viceprimarul oraşului, Iulian Soceanu, este bucuros că a finalizat cu succes un proiect foarte important pentru liceul din localitate. La Techirghiol se pune mare preţ pe educaţia şi confortul copiilor. Nu mai puţin de 1.400.000 de lei au fost alocaţi pentru a îmbunătăţi confortul şi infrastructura Liceului „Emil Racoviţă“.
 
„Trei corpuri noi de toalete, pentru fete, băieţi şi cadre didactice, au fost construite astfel încât toţi elevii să aibă acces din interior la toalete, fără a mai fi nevoiţi să iasă din incintă pentru a ajunge la grupurile sanitare. Chiar vineri vom face recepţia acestor lucrări, care erau foarte necesare. De asemenea, s-a dotat şi noua cancelarie a profesorilor, iar unele săli de clasă, ateliere şi sala de sport a liceului vor fi reparate şi reabilitate“, a declarat viceprimarul Iulian Soceanu.
 
Nu mai puţin important este că la Techirghiol, unul dintre cele mai importante proiecte derulate pe fonduri europene, cel privind construcţia unei grădini botanice, este finalizat în proporţie de 90%. Proiectul „Arta grădinăritului transfrontalier la Marea Neagră“, coordonat de Consiliul Local Techirghiol, este finanţat prin Programul de Cooperare Transfrontalieră România - Bulgaria 2007-2013, Axa Prioritară 3, şi are o valoare totală de 1.507.842,86 de euro.
 
„Din toată suma aferenta proiectului, diferenţa de 10% va fi suportată din bani de la Consiliul Local, bani care, potrivit legislaţiei in vigoare, dacă vom finaliza proiectul până în iunie 2016, ne vor fi returnaţi de Uniunea Europeană“, a adăugat Soceanu.
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii