Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
06:30 23 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Investiţiile nu sunt ţinute pe loc la Tuzla Lucrările de amenajare a reţelei de alimentare cu apă, la start

ro

22 Dec, 2014 00:00 2656 Marime text
În comuna Tuzla, lucrările din cadrul proiectului pentru amenajarea reţelei de apă au fost câştigate de aceeaşi firmă - Clif SA.

În ultimele luni, comuna Tuzla a devenit un real furnicar pentru muncitori. După ce s-au finalizat lucrările la cea mai nouă construcţie din patrimoniul comunal - Centrul de Tineret „Ion Creangă“ -, alte investiţii sun pe cale de a începe. Satul Pescăresc ce se va construi aici va fi cel mai mare din sud-estul Europei, în timp ce, încă din primăvară, trotuarele şi drumurile au intrat într-un amplu proces de reabilitare. Acum este rândul unei alte lucrări importante pentru dezvoltarea infrastructurii locale, şi anume cea din proiectul executării reţelei edilitare de canalizare menajeră. În cadrul acestui proiect, două licitaţii au fost deja finalizate, ambele fiind câştigate de acelaşi ofertant: Clif SA. Pentru contractul „Proiectare şi execuţie - Amenajarea infrastructurii locale, Reţele edilitare de alimentare cu apa, Lotizare parcela A151/2, în comuna Tuzla, judeţul Constanţa“, costul lucrărilor a fost estimat la 457.943 de lei, însă dintre cele trei oferte primite, câştigătoare a fost declarată firma Clif SA, care şi-a adjudecat contractul pentru suma de 382.019,37 de lei, oferta companiei fiind cea mai avantajoasă din punct de vedere economic. Aceeaşi societate se va ocupa şi de contractul pentru execuţia de lucrări aferente proiectului descris mai sus. Estimat iniţial la 1.166.457 de lei, dintre cele trei oferte depuse, cea mai avantajoasă din punct de vedere economic a fost desemnată cea a firmei, care şi-a adjudecat contractul pentru 1.043.106,44 de lei.

Despre Clif SA

Potrivit datelor de la Registrul Comerţului, SC Clif SA a fost înfiinţată în anul 1991, având ca obiect de activitate realizarea de construcţii hidrotehnice. În cadrul societăţii, în prezent, printre persoanele împuternicite figurează şi Eugen Dumitriu, cu funcţia de preşedinte al directoratului, şi Elena Ştefan, de asemenea membru în directorat, cu funcţia de director în domeniul producţie - marketing. La finalul anului 2013, firma declara o cifră de afaceri de 12.537.987 de lei, un profit net de 336.500 de lei şi 85 de salariaţi. În anul anterior, cifra de afaceri declarată era de 17.741.350 de lei, un profit net de 203.999 de lei şi 128 de salariaţi. În ceea ce priveşte achiziţiile publice, firma este activă atât la nivelul judeţului Constanţa, cât şi în ţară, din 2007 până în prezent, firma adjudecându-şi peste  50 de contracte, în valoare de aproape 100 de milioane de lei.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii