Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
13:03 23 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ioan Albu, noul prefect al judeţului Constanţa, a promis transparenţă instituţională şi o relaţie mult mai bună cu primarii (documente+galerie foto)

ro

11 Jul, 2017 00:00 6467 Marime text
Ioan Albu a depus, ieri, jurământul şi a fost învestit în funcţia de prefect al judeţului Constanţa. La ceremonia de învestire au fost prezenţi secretarul de stat al MAI Mihai-Dan Chirică, preşedintele Consiliului Judeţean, Marius Horia Ţuţuianu, subprefectul judeţului Mustafa Levent Accoium şi reprezentanţi ai instituţiilor din judeţ. Adrian Nicolaescu, fostul prefect, a lipsit de la ceremonia de învestire. Preşedintele CJC, Marius Horia Ţuţuianu, s-a declarat dezamăgit că acesta nu a fost prezent la ceremonia de predare-primire a mandatului de prefect.
 
„Sunt deosebit de onorat să revin în judeţul dumneavoastră pentru învestirea noului prefect. Conform procedurii, voi da citire celor două proiecte de Guvern. Hotărâre a Guvernului României privind aplicarea mobilităţii pentru domnul Nicolaescu Adrian Viorel din funcţia publică de prefect al judeţului Constanţa în funcţia publică de inspector guvernamental. Guvernul României adoptă prezenta hotărâre“, a declarat Mihai-Dan Chirică, secretar de stat în Guvernul României, la MAI.
 
Ioan Albu a depus, ulterior, jurământul, promiţând transparenţă instituţională, dar şi că relaţia cu presa şi cu primarii va fi una mult mai bună decât a fost până acum. Mai mult, Ion Albu a promis ca va fi garantul aplicării legislaţiei şi a mulţumit colegilor din PSD pentru susţinere.

Alături de Ioan Albu a fost prezentă şi familia sa, inclusiv tatăl acestuia, fostul secretar de stat din Ministerul Agriculturii Gheorghe Albu. 

Cine este Ioan Albu 

Născut pe 17.07.1981, la Medgidia, judeţul Constanţa, Ioan Albu este absolvent al Facultăţii de Ştiinţe ale Naturii, specializarea Agricultură, Universitatea „Ovidius“ Constanţa. Albu a absolvit şi Facultatea de Drept, specializarea Drept, la Universitatea „Spiru Haret“ Bucureşti.

Cursuri şi specializări

● Iulie 2013 - prezent - doctorand, Universitatea de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară, Bucureşti;
● Iulie 2008 - absolvire Master, specializarea Management şi Dezvoltare Rurală, Universitatea de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară, Bucureşti. 

Date din averea noului prefect 

Potrivit declaraţiei de avere publicate în luna iunie 2016, Ioan Albu deţine şapte terenuri, după cum urmează: un teren agricol de 31,3311 ha la Murfatlar, un teren agricol de 3,5 ha la Cobadin, un teren agricol de 10,5267 ha la Ciocârlia, o păşune de 4 ha la Cernavodă, o păşune de 0,8 ha la Tuzla, un teren agricol de 9 ha la Pecineaga şi un teren intravilan de 0,03 ha la Constanţa. Acesta deţine două apartamente situate pe strada Pescarilor din Constanţa şi un garaj, tot pe strada Pescarilor. În conturi bancare, Ioan Albu păstrează 73.063,08 lei şi 207,58 de dolari.
 
În 2015, Ioan Albu a obţinut 11.916 lei de la SC Agronaut SRL ca inginer agronom, 2.377 de lei de la SC Nostalgic SRL ca inginer agronom, 2.377 de lei de la SC Cosmara Pest SRL ca jurist, 5.518 lei de la Consiliul Judeţean Constanţa, indemnizaţia de consilier judeţean, 3.631 de lei de la Ministerul Agriculturii, indemnizaţie de consilier superior, şi 10.655 de lei de la Direcţia Agricolă Constanţa, salariul de director executiv. La acestea se adaugă alocaţia copilului minor, de 798 de lei.
 

În secţiunea „Documente“ puteţi consulta declaraţiile de avere şi de interese ale noului prefect, Ioan Albu. 
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii