Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
04:53 24 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Iuliana Dobrin pleacă de la conducerea Administrației Fondului Imobiliar SRL Constanța

ro

05 Jul, 2023 12:50 1614 Marime text


Mandatul de director la conducerea Administrației Fondului Imobiliar Constanța SRL al Iulianei Dobrin se încheie pe 8 iulie a.c.

Dobrin a ales să nu mai continue activitatea la cârma instituției, indiferent de decizia Consiliului de Administrație care trebuie să se întrunească pentru a lua o decizie cu privire conducerea AFI Constanța SRL.

Iuliana Dobrin spune că decizia de a nu mai rămâne la conducerea instituția este personală și a adăugat că simte nevoia să se odihnească.

Aceasta va reveni pe postul de contabil-șef pe care l-a ocupat în cadrul societății, înainte de a fi numită cu delegare director general (n.r. după plecarea lui Stere Hira la conducerea Confort Urban SRL).  „Revin pe postul meu deocamdată și voi vedea ce fac pe mai departe", a precizat Iuliana Dobrin.

Reamintim,  fostul RAEDPP Constanța, în prezent Administrația Fondului Imobiliar Constanța face obiectul unei anchete a procurorilor DNA Constanța, care pe 12 aprilie a.c. au ridicat mai multe documente, din perioada conducerii anterioare.
 
În aceeași zi au avut loc percheziții la sediul insituției dar și la domiciliul unei persoane fizice

Cercetările au loc într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni asimilate celor de corupție, comise în perioada 2019-2021, în legătură cu atribuirea nelegală a unor locuințe din patrimoniul municipiului Constanța


Stere Hira, directorul RAEDPP din ianuarie 2021 – 24 iunie 2022 (în prezent director al societății Confort Urban) dar și o altă angajată a AFI SRL sunt vizați de ancheta procurorilor DNA.
 

PRECIZĂRI:

Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


 
Citește și:

Atribuirea nelegală a unor locuințe din patrimoniul municipiului Constanța Infracțiuni asimilate celor de corupție cercetate de procurorii DNA la Administrația Fondului Imobiliar SRL, în mandatul de director al lui Stere Hira!



 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii