Legea 188/1999 - „Suspendarea din funcţie intervine doar la trimiterea în judecată!“ Statutul funcţionarului public, de partea Marianei Belu, suspectă într-un dosar al DNA Constanţa
Legea 188/1999 - „Suspendarea din funcţie intervine doar la trimiterea în judecată!“ Statutul funcţionarului
08 Aug, 2017 00:00
ZIUA de Constanta
6211
Marime text
Secretarul judeţului Constanţa, Mariana Belu, are calitatea de suspect într-un dosar instrumentat de procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Constanţa. Aceştia au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de inculpatul Nicuşor Constantinescu, la data faptelor preşedinte al Consiliului judeţean Constanţa (în prezent aflat în executarea unei pedepse privative de libertate), în sarcina căruia s-au reţinut infracţiunile de abuz în serviciu cu obţinerea de foloase necuvenite pentru sine sau pentru altul şi complicitate la evaziune fiscală.
De asemenea, în acelaşi dosar s-a dispus efectuarea urmăririi penale faţă de suspecţii: Cristian Darie, la data săvârşirii faptelor vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Constanţa, în sarcina căruia s-a reţinut infracţiunea de complicitate la abuz în serviciu, Mariana Belu, secretar al judeţului Constanţa, în sarcina căreia s-a reţinut infracţiunea de complicitate la abuz în serviciu, şi Adrian Gâmbuţeanu, la data faptelor director al Regiei Autonome de Drumuri şi Poduri Constanţa, în sarcina căruia s-a reţinut infracţiunea de evaziune fiscală. Totodată, în dosar este cercetată sub aspectul infracţiunii de evaziune fiscală şi persoana juridică Regia Autonomă de Drumuri şi Poduri Constanţa.
Aşa cum arătam în ediţiile anterioare, în ordonanţa procurorilor se arată că, în cauză, există date şi probe care conturează următoarea stare de fapt: în calitate de preşedinte al Consiliului Judeţean Constanţa, în anul 2013, inculpatul Constantinescu Nicuşor Daniel şi-a îndeplinit atribuţiile de serviciu cu încălcarea Legii nr. 15/1990, în legătură cu adoptarea şi punerea în aplicare a Hotărârii Consiliului Judeţean nr. 313/2013. Hotărârea respectivă a stat la baza acordării unor subvenţii către Regia Autonomă Judeţeană de Drumuri şi Poduri (RAJDP) Constanţa, sub pretextul acoperirii deficitelor regiei, deşi aceasta înregistrase profit. În acest fel a fost a fost provocată o pagubă de 21.977.096 de lei la bugetul judeţului Constanţa şi s-au obţinut foloase necuvenite pentru RAJDP Constanţa.
Inculpatul Nicuşor Daniel Constantinescu a fost ajutat de suspecţii Gheorghe Cristian Darie, care a iniţiat proiectul, şi Mariana Belu, care a avizat pentru legalitate hotărârea de Consiliu, deşi aceasta contravenea prevederilor Legii nr. 15/1990.
Subvenţiile acordate RAJDP de către Consiliul Judeţean Constanţa au reprezentat în realitate plăţi pentru lucrări pe care regia le făcuse în beneficiul autorităţii locale, dar pentru care nu emisese facturi. Prin înregistrarea acestora drept venituri din subvenţii, şi nu ca venituri din activitatea comercială, concomitent cu omisiunea RAJDP Constanţa de a emite facturi pentru contravaloarea lucrărilor, de a calcula, a evidenţia, a colecta şi a vira către buget taxa pe valoarea adăugată, suspecţii Adrian George Gâmbuţeanu şi Regia Autonomă Judeţeană de Drumuri şi Poduri Constanţa au produs un prejudiciu bugetului de stat în sumă de 5.446.652 de lei, reprezentând contravaloarea TVA aferentă lucrărilor nefacturate Consiliului Judeţean Constanţa.
Potrivit DNA, inculpatului şi suspecţilor li s-au adus la cunoştinţă calitatea procesuală şi acuzaţiile, în conformitate cu prevederile art. 309, respectiv 307, din Codul de Procedură Penală.
„Cât timp preşedintele CJC, Horia Ţuţuianu, continuă să finanţeze RAJDP, menţinerea în funcţie a secretarului general Mariana Belu are accente puternice de incompatibilitate. Atât fostul director al societăţii, cât şi secretarul CJC (încă în funcţie) sunt consideraţi suspecţi într-un dosar de devalizare continuă a RAJDP. În concluzie, somăm conducerea CJC să respecte imaginea instituţiei şi să dispună mutarea temporară din funcţie a secretarului general al CJC“, a adăugat preşedintele PNL Constanţa, deputatul Bogdan Huţucă.
Legat de calitatea de suspect pe care o are în dosarul instrumentat de DNA, aceasta nu are nimic de comentat, de vreme ce este vorba despre punerea în mişcare a acţiunii penale, respectiv efectuarea urmăririi penale. În ceea ce priveşte situaţia sa profesională însă, Mariana Belu ne-a declarat că în acest moment nu se pune problema suspendării sale din funcţia de secretar al judeţului sau de încetare a activităţii în cadrul administraţiei judeţene.
„Potrivit Legii 188/1999, privind Statutul funcţionarilor publici, suspendarea contractului de muncă al unui funcţionar se face în momentul trimiterii în judecată a acestuia şi până când instanţa competentă pronunţă o sentinţă definitivă şi irevocabilă. Deocamdată, nu este cazul meu. Deocamdată, mi-au fost aduse la cunoştinţă calitatea procesuală şi acuzaţiile, cercetarea se află într-o fază premergătoare. Sunt convinsă că timpul va dovedi adevărul“, a precizat secretarul judeţului Constanţa.
Mariana Belu este absolventă a Facultăţii de Drept din cadrul Universităţii din Bucureşti, specializarea Drept, cu nota 10. După absolvire, în anul 1982, a fost repartizată la Şantierul Naval 2 Mai din Mangalia, pe funcţia de jurisconsult. Din anul 1987 a intrat în administraţie. Până în 1990 şi-a desfăşurat activitatea de jurisconsult, încadrată la cerere în Consiliul Popular Năvodari. Din 2000 şi până în 2002 a activat ca secretar al Primăriei oraşului Năvodari, fiind numită conform Legii 188/1999.
De asemenea, în acelaşi dosar s-a dispus efectuarea urmăririi penale faţă de suspecţii: Cristian Darie, la data săvârşirii faptelor vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Constanţa, în sarcina căruia s-a reţinut infracţiunea de complicitate la abuz în serviciu, Mariana Belu, secretar al judeţului Constanţa, în sarcina căreia s-a reţinut infracţiunea de complicitate la abuz în serviciu, şi Adrian Gâmbuţeanu, la data faptelor director al Regiei Autonome de Drumuri şi Poduri Constanţa, în sarcina căruia s-a reţinut infracţiunea de evaziune fiscală. Totodată, în dosar este cercetată sub aspectul infracţiunii de evaziune fiscală şi persoana juridică Regia Autonomă de Drumuri şi Poduri Constanţa.
Aşa cum arătam în ediţiile anterioare, în ordonanţa procurorilor se arată că, în cauză, există date şi probe care conturează următoarea stare de fapt: în calitate de preşedinte al Consiliului Judeţean Constanţa, în anul 2013, inculpatul Constantinescu Nicuşor Daniel şi-a îndeplinit atribuţiile de serviciu cu încălcarea Legii nr. 15/1990, în legătură cu adoptarea şi punerea în aplicare a Hotărârii Consiliului Judeţean nr. 313/2013. Hotărârea respectivă a stat la baza acordării unor subvenţii către Regia Autonomă Judeţeană de Drumuri şi Poduri (RAJDP) Constanţa, sub pretextul acoperirii deficitelor regiei, deşi aceasta înregistrase profit. În acest fel a fost a fost provocată o pagubă de 21.977.096 de lei la bugetul judeţului Constanţa şi s-au obţinut foloase necuvenite pentru RAJDP Constanţa.
Inculpatul Nicuşor Daniel Constantinescu a fost ajutat de suspecţii Gheorghe Cristian Darie, care a iniţiat proiectul, şi Mariana Belu, care a avizat pentru legalitate hotărârea de Consiliu, deşi aceasta contravenea prevederilor Legii nr. 15/1990.
Subvenţiile acordate RAJDP de către Consiliul Judeţean Constanţa au reprezentat în realitate plăţi pentru lucrări pe care regia le făcuse în beneficiul autorităţii locale, dar pentru care nu emisese facturi. Prin înregistrarea acestora drept venituri din subvenţii, şi nu ca venituri din activitatea comercială, concomitent cu omisiunea RAJDP Constanţa de a emite facturi pentru contravaloarea lucrărilor, de a calcula, a evidenţia, a colecta şi a vira către buget taxa pe valoarea adăugată, suspecţii Adrian George Gâmbuţeanu şi Regia Autonomă Judeţeană de Drumuri şi Poduri Constanţa au produs un prejudiciu bugetului de stat în sumă de 5.446.652 de lei, reprezentând contravaloarea TVA aferentă lucrărilor nefacturate Consiliului Judeţean Constanţa.
Potrivit DNA, inculpatului şi suspecţilor li s-au adus la cunoştinţă calitatea procesuală şi acuzaţiile, în conformitate cu prevederile art. 309, respectiv 307, din Codul de Procedură Penală.
Liberalii vor suspendarea din funcţie a Marianei Belu
„Partidul Naţional Liberal nu va da niciodată indicaţii justiţiei şi nu se va substitui niciodată instanţelor. Cu toate acestea, considerăm că, prin calitatea de suspect într-un dosar penal care presupune un prejudiciu considerabil adus bugetului judeţean, Mariana Belu, secretarul general al CJC, ar putea deveni incompatibilă cu funcţia deţinută. De aceea, actualul preşedinte PSD al CJC, Horia Ţuţuianu, trebuie să dea dovadă de responsabilitate faţă de instituţia pe care o conduce şi faţă de constănţeni şi să acţioneze“, a declarat preşedintele PNL Constanţa, deputatul Bogdan Huţucă.„Cât timp preşedintele CJC, Horia Ţuţuianu, continuă să finanţeze RAJDP, menţinerea în funcţie a secretarului general Mariana Belu are accente puternice de incompatibilitate. Atât fostul director al societăţii, cât şi secretarul CJC (încă în funcţie) sunt consideraţi suspecţi într-un dosar de devalizare continuă a RAJDP. În concluzie, somăm conducerea CJC să respecte imaginea instituţiei şi să dispună mutarea temporară din funcţie a secretarului general al CJC“, a adăugat preşedintele PNL Constanţa, deputatul Bogdan Huţucă.
Ţuţuianu îşi consultă juriştii
Contactat telefonic pe acest subiect, preşedintele Consiliului Judeţean, Horia Ţuţuianu, a precizat că va solicita departamentului juridic din cadrul instituţiei administraţiei judeţene un punct de vedere în ceea ce priveşte situaţia secretarului general al judeţului, Mariana Belu.Belu: „Suspendarea din funcţie intervine doar la trimiterea în judecată!“
Mariana Belu este secretarul judeţului Constanţa din 11.09.2002 şi până în prezent, ea fiind numită conform Ordinului 257/2002 al Ministrului Administraţiei Publice.Legat de calitatea de suspect pe care o are în dosarul instrumentat de DNA, aceasta nu are nimic de comentat, de vreme ce este vorba despre punerea în mişcare a acţiunii penale, respectiv efectuarea urmăririi penale. În ceea ce priveşte situaţia sa profesională însă, Mariana Belu ne-a declarat că în acest moment nu se pune problema suspendării sale din funcţia de secretar al judeţului sau de încetare a activităţii în cadrul administraţiei judeţene.
„Potrivit Legii 188/1999, privind Statutul funcţionarilor publici, suspendarea contractului de muncă al unui funcţionar se face în momentul trimiterii în judecată a acestuia şi până când instanţa competentă pronunţă o sentinţă definitivă şi irevocabilă. Deocamdată, nu este cazul meu. Deocamdată, mi-au fost aduse la cunoştinţă calitatea procesuală şi acuzaţiile, cercetarea se află într-o fază premergătoare. Sunt convinsă că timpul va dovedi adevărul“, a precizat secretarul judeţului Constanţa.
Belu, absolvent de Drept cu nota 10
Belu i-a succedat primului secretar al judeţului Constanţa, Mircea Spânoche-Stoenescu. Ea a lucrat cu doi din cei patru preşedinţi ai Consiliului Judeţean Constanţa (Stelian Duţu -până în 2004 şi Nicuşor Constantinescu - din 2004 până în 2015), fără să-l punem la socoteală şi pe vicepreşedintele Cristinel Dragomir, care a asigurat interimatul de la jumătatea anului 2015 şi până la alegerile locale din 2016.Mariana Belu este absolventă a Facultăţii de Drept din cadrul Universităţii din Bucureşti, specializarea Drept, cu nota 10. După absolvire, în anul 1982, a fost repartizată la Şantierul Naval 2 Mai din Mangalia, pe funcţia de jurisconsult. Din anul 1987 a intrat în administraţie. Până în 1990 şi-a desfăşurat activitatea de jurisconsult, încadrată la cerere în Consiliul Popular Năvodari. Din 2000 şi până în 2002 a activat ca secretar al Primăriei oraşului Năvodari, fiind numită conform Legii 188/1999.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii