Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
22:19 24 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Legea zonelor metropolitane. Constanța ar urma să includă cinci orașe și 10 comune. Iată lista lor (DOCUMENTE)

ro

25 Mar, 2022 00:00 16149 Marime text
  • Legea zonelor metropolitane stabilește cadrul instituțional, obiectivele, competențele și instrumentele specifice politicii de dezvoltare metropolitană în România
  • Legea revizuiește definiția zonei metropolitane din Codul Administrativ prin introducerea conceptului de teritoriu metropolitan
  • Mai multe comune din jurul marilor orașe vor fi cuprinse în zona metropolitană, care va beneficia de bani pentru dezvoltare
  • La Constanța, zona metropolitană va include: Eforie, Murfatlar, Năvodari, Ovidiu, Agigea, Bărăganu, Castelu, Corbu, Cumpăna, Lumina, Mihail Kogălniceanu, Poarta Albă, Topraisar, Valu lui Traian și Techirgiol
  • Legea ar urma să intre în vigoare până la sfârșitul lunii iunie
 

Investițiile prevăzute în Planul Național de Redresare și Reziliență sunt legate direct de o serie de reforme cerute de Uniunea Europeană de la statele membre.

Printre acestea, și legea zonelor metropolitane – Comisia Europeană a cerut expres introducerea legii pentru a asigura un cadru coerent pentru dezvoltarea localităților din aceste zone metropolitane.

Legea zonelor metropolitane a intrat în dezbatere publică la Ministerul Dezvoltării.

Legea este prevăzută în cadrul Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNNR) și vine cu liste de zone metropolitane, vezi secțiunea „documente".

Legea zonelor metropolitane stabilește cadrul instituțional, obiectivele, competențele și instrumentele specifice politicii de dezvoltare metropolitană în România.

Legea revizuiește definiția zonei metropolitane din Codul Administrativ prin introducerea conceptului de teritoriu metropolitan.

Mai multe comune din jurul marilor orașe vor fi cuprinse în zona metropolitană, care va beneficia de bani pentru dezvoltare.


La Constanța, zona metropolitană va include: Eforie, Murfatlar, Năvodari, Ovidiu, Agigea, Bărăganu, Castelu, Corbu, Cumpăna, Lumina, Mihail Kogălniceanu, Poarta Albă, Topraisar, Valu lui Traian și Techirgiol.

Legea ar urma să intre în vigoare până la sfârșitul lunii iunie.

„Sunt două chestiuni care sunt prevăzute ca reforme în PNRR, Legea zonelor metropolitane, care să asigure un statut şi un cadru coerent pentru dezvoltarea integrată a tuturor localităţilor din aceste zone metropolitane, care să ducă şi la îmbogăţirea zonelor periurbane, lucru cerut expres de Comisia Europeană, şi doi: posibilitatea formării unor consorţii administrative între mai mult unităţi administrativ-teritoriale, la fel, o chestiune bine privită de Comisia Europeană, în care anumite tipuri de activităţi de servicii publice din anumite UAT-uri să poată fi exercitate şi pentru alte UAT-uri. Adică cel mai important pentru noi este ca cetăţeanul să fie servit, serviciile publice să putem să le asigurăm şi atunci putem să avem eficienţă”, a afirmat ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, în vara anului trecut.
 
Cum se vor finanța zonele metropolitane
 

Zonele metropolitane se vor finanța de la bugetele locale, dar vor putea stabili și taxe locale speciale pentru finanțarea unor activități ale acesteia sau tarife în vederea finanțării serviciilor publice furnizate prin intermediul acestora, se mai arată în proiectul de lege.

Proiectul de lege propune și un mecanism prin care se vor vira banii contribuabililor care au domiciliul pe raza zonei metropolitane.

„30% din impozite va merge către bugetele locale ale comunelor, ale orașelor și ale municipiilor pe al căror teritoriu își au domiciliul angajații, iar 70% către bugetele locale ale comunelor, ale orașelor și ale municipiilor pe al căror teritoriu își desfășoară activitatea angajatorii care au calitatea de plătitori ai impozitului pe venit”, se arată în proiectul de lege.
 
Obiectivele Zonelor metropolitane
 
Zonele metropolitane se pot constitui pentru  dezvoltarea infrastructurilor și a obiectivelor de dezvoltare de interes comun care să asigure mobilitatea în cadrul zonei metropolitane, îmbunătățirea, modernizarea și dezvoltarea infrastructurii tehnico-edilitare, furnizarea în comun a unor servicii publice sau de interes local și dezvoltarea integrată și durabilă a teritoriului tuturor unităților administrativ-teritoriale care compun zona metropolitană.
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
 
Citește și:

Ministerul Afacerilor Interne, precizări importante despre zonele metropolitane

 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii