Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
05:05 05 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Lucian Băluţ (PSD) - „Constanţa şi-ar putea dubla numărul de parlamentari"! În colegiile câştigate cu peste 50% de USL, vor fi câte doi deputaţi

ro

27 Sep, 2012 01:00 2853 Marime text

mai_multi_parlamentari_-_Alexandru_Mazare.jpgDeşi românii s-au pronunţat în 2009, prin referendum, pentru un Legislativ cu 300 de aleşi, după alegeri am putea avea peste 550. Alegerile din toamnă ne-ar putea aduce cel puţin 50 de parlamentari în plus, după cum susţine chiar premierul Ponta sau poate chiar mai mulţi, după cum apreciază unul dintre strategii PSD, preşedintele organizaţiei municipale, Lucian Băluţ. Simulările făcute de PSD Constanţa pe baza rezultatelor obţinute la alegerile locale şi a determinării bazinului electoral al PDL, arată că numărul deputaţilor şi senatorilor de Constanţa s-ar putea dubla.

 mai_multi_parlamentari_-_Lucian_Balut_001.jpg

Asta s-ar întâmpla în situaţia în care USL şi-ar adjudeca toate colegiile din judeţ cu peste 50 la sută din voturi, lucru perfect posibil în judeţul nostru, dominat de PSD. Şi pentru ca judeţul să nu fie monocolor, se vor acorda, conform legii, locuri suplimentare şi unor candidaţi ai altor partide, prin redistribuire, este de părere, profesorul Lucian Băluţ.

Candidatul clasat pe locul III, devine parlamentar!

mai_multi_parlamentari_-_Mihai_Lupu_02.jpg

Numărul parlamentarilor prevăzuţi de norma de reprezentare ar putea creşte cu peste o sută, conform prevederilor actualei legi pentru alegerea parlamentarilor (Legea nr. 35/2008) şi în condiţiile în care o formaţiune politică va deţine peste 50% din voturi, susţine preşedintele organizaţiei municipale a PSD Constanţa, Lucian Băluţ. În prezent, în Parlamentul României sunt 137 de senatori şi 314 deputaţi, plus cei 18 reprezentanţi ai minorităţilor naţionale, altele decât cea maghiară. Profesorul Băluţ spune că după calculele estimative şi simulările efectuate atestă faptul că numărul parlamentarilor în noua legislatură va fi mai mare nu cu 50 ci chiar cu peste 100 de deputaţi şi senatori. Exemplificând cu un posibil caz concret, social-democratul este de părere că dacă USL va câştiga toate colegiile din municipiu, cinci la număr, automat în parlament vor intra şi reprezentanţii clasaţi pe locul doi sau trei de la PPDD sau PDL (Alianţa România Dreaptă).

 mai_multi_parlamentari_-__Zanfir_Iorgus_07.jpg

"În sistemul actual, USL-ul, dacă va câştiga foarte multe colegii cu peste 50%, o să se facă resturi pentru PDL şi pentru PP-DD. Mai e un lucru, legea aşa cum era în 2008 avantaja pe cel de pe locul 3", mai spune Băluţ. Estimând că în această zonă electorală, Constanţa pentru care sunt alocate, în prezent, zece mandate de deputat, conform normei de reprezentare, repartizarea proporţională a locurilor va atribui şapte mandate USL, două mandate PDL şi un mandat PPDD. Totuşi, dacă USL va câştiga, prin vot majoritar toate cele 10 colegii, conform prevederilor legii electorale, numărul total de deputaţi creşte, deoarece în colegiile câştigate cu peste 50% de USL, vor fi câte doi deputaţi", mai susţine Lucian Băluţ.

Atenţie PDL la Colegiile mari: 2 şi 9 CD!

Conform aceloraşi calcule, candidaţii partidelor, altele decât cele din USL care se vor poziţiona pe cele mai mari colegii din judeţ - Colegiul 2 CD, Colegiul 9 CD au cele mai mari şanse să intre în parlament alături de candidatul USL, prin compararea numărului de voturi obţinute raportate la numărul de electori din colegiul respectiv.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii