Lume selectă de la Constanţa, la nunta fiicei ministrului Apărării
Lume selectă de la Constanţa, la nunta fiicei ministrului Apărării
Potrivit unor surse, la nunta singurei fiice a ministrului Apărării Naţionale şi preşedintelui UNPR, Gabriel Oprea, care a avut loc în week-end-ul ce a trecut, într-un spaţiu select, de la Palatul Snagov, printre sutele de invitaţi prezenţi s-au aflat şi trei de la Constanţa.
Unul dintre ei a fost preşedintele organizaţiei judeţene a UNPR Constanţa, George Lipoveanu, căruia i s-a alăturat Virgil Stancu, patronul Complexului „Paradiso" din Mangalia care se află şi în structura Consiliului Naţional al partidului, dar şi prefectul Claudiu Palaz, care a fost prezent la eveniment doar pentru câteva ore.
„Prefectul a ajuns târziu pentru că a avut probleme de rezolvat la Cernavodă cu traficul şi nici nu a stat foarte mult", ne-a spus sursa noastră. Se pare că nunta a fost una foarte elegantă, cu muzică selectă, invitată să-i încânte pe oaspeţi fiind Orchestra lui Petre Geambaşu. „Ministrul este un om absolut normal, care s-a bucurat şi a petrecut la nunta singurei lui fiice", a mai adăugat sursa. Pe lângă fiica ce s-a căsătorit în acest week-end, familia Oprea mai are un fiu, de 16 ani.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp