Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
13:40 29 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

„M-am oprit de frică“ Mazăre explică de ce se ocupă Compania Naţională de Investiţii de reabilitarea Cazinoului

ro

03 Oct, 2014 00:00 2555 Marime text
Consiliul Local Municipal (CLM) Constanţa a aprobat, în şedinţa de ieri, transmiterea Cazinoului Constanţa din administrarea CLM în administrarea Companiei Naţionale de Investiţii. Potrivit unui amendament făcut de viceprimarul Decebal Făgădău, constând în introducerea unui nou articol în hotărârea cu pricina, dacă în termen de 24 de luni de la semnarea protocolului de predare-primire a imobilului nu vor fi demarate lucrările de reabilitare şi restaurare, Cazinoul va reveni în administrarea municipalităţii constănţene.

De ce s-a ajuns însă, din nou, la situaţia în care autorităţile locale constănţene predau autorităţilor centrale Cazinoul pentru reabilitare? Ei bine, primarul Radu Mazăre susţine că de vină ar fi... frica sa. „Dacă aş fi reparat Cazinoul cu bani de la Primărie şi aş fi băgat peste 10 milioane de euro în renovarea acestei clădiri, toţi cetăţenii oraşului şi ai României ar fi spus că sunt nebun, că în loc să construiesc case pentru 4.500 de oameni, cu banii ăştia reparam o clădire. Am încercat să fac ceva cu investitori privaţi, am fost şi în Elveţia, am avut nenumărate contacte şi cu chinezi, cu un fond de investiţii gestionat de nişte ruşi, dar m-am oprit. M-am oprit de frică, pentru că renovarea şi punerea pe roate a acestui Cazinou ar fi însemnat o licitaţie. Ca atare, am stopat orice discuţie şi orice potenţial investitor privat şi nici nu mai plimb niciun investitor privat prin Constanţa până nu se schimbă situaţia în România“, a explicat edilul-şef.
Conform declaraţiilor primarului, reabilitarea clădirii-simbol a Constanţei va ajunge la cel puţin 10 milioane de euro, în vreme ce dotarea imobilului ar costa încă 4 - 5 milioane de euro. „El (n.r. Cazinoul) va fi transferat pentru ca statul să bage bani în reabilitare, pentru că lui Mazăre îi e frică să discute cu investitori privaţi, ca să nu fie acuzat de procurori că a discutat cu ei şi, ulterior, aceştia au câştigat licitaţia“, a ţinut să menţioneze şeful administraţiei publice locale constănţene, vorbind despre propria persoană la persoana a treia (!).

Clădirea-simbol a Constanţei, ping-pong între autorităţi

Reamintim însă că, în ultimii ani, Mazăre a vehiculat mai multe aşa-numite variante de salvare de la ruină a Cazinoului. În septembrie 2012, edilul-şef al municipiului Constanţa spunea că îşi doreşte organizarea unei licitaţii internaţionale pentru a vinde Cazinoul, iar la numai două luni după, a anunţat că intenţionează să realizeze un parteneriat public-privat cu o firmă interesată de reabilitarea monumentului, dar şi folosirea acestuia pentru jocurile de noroc. În februarie 2013, Radu Mazăre se răzgândeşte din nou şi anunţă că imobilul ar fi urmat să fie reabilitat cu fonduri europene. În primăvara aceluiaşi an, Nicuşor Constantinescu, preşedintele suspendat al Consiliului Judeţean Constanţa, susţinea că, pentru reabilitarea Cazinoului, ar fi fost aprobată finanţarea, fiind vorba despre fonduri europene, investiţie ce s-ar fi ridicat la aproximativ zece milioane de euro.
Niciuna dintre aceste presupuse soluţii nu s-a concretizat, fapt pentru care va fi interesant de urmărit dacă imobilul va fi repus în circuit ca urmare a reabilitării sale de ministerul condus de vicepremierul Liviu Dragnea.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii