Majoritatea PNL-PSD din CLM a decis Un coleg de partid al primarului Chițac va ridica un bloc în stațiunea Mamaia (DOCUMENT)
Majoritatea PNL-PSD din CLM a decis: Un coleg de partid al primarului Chițac va ridica un bloc în stațiunea
29 Dec, 2023 11:22
ZIUA de Constanta
1637
Marime text
Planul Urbanistic de Detaliu privind construire imobil în zona grădina Teatrului de vară - Complex Perla, Stațiunea Mamaia, beneficiar Daniel Angelin Cîrîc și elaborator SC Proiect Company Construct SRL, a primit votul Consiliului Local Municipal din 28 decembrie a.c.. Singurii care au votat împotrivă au fost consilierii locali de la USR Constanța.
USR a explicat prin intermediul consilierului Cristiana Popescu că nu este de acord cu acest proiect urbanistic, cu probleme de accesibilitate, într-o zonă extrem de importantă din stațiunea Mamaia. De altfel, grupul consilierilor USR au depus un proiect care prevede suspendarea PUZ Mamaia, tocmai pentru a pune capăt haosului urbanistic.
Proiectul a primit în final 18 voturi pentru , 8 voturi împotrivă și un vot nul.
Daniel Angelin Cîrîc este un om de afaceri din Însurăței, județul Brăila care a candidat la primăria orașului brăilean atât în 2008 cât și în 2020.
Din 2022, acesta conduce organizația PNL din Însurăței.
Planul Urbanistic de Detaliu vizează un teren pe care se intenționează edificarea unui imobil S+P+M+5E-6E cu destinația de imobil de apartamente PUD-ul s-a aflat în vara acestui an în consultare publică și cetățenii au fost invitați să trimită observații asupra documentelor disponibile pe site-ul Primăriei Constanța.
Potrivit raportului de consultare însă, nu au existat puncte de vedere, în condițiile în care vecinătățile terenului care face obiectul acestui Plan Urbanistic de Detaliu este reprezentat de alte terenuri care aparțin domeniului public al Primăriei Constanța
Planul Urbanistic de Detaliu vizează un teren pe care se intenționează edificarea unui imobil S+P+M+5E-6E cu destinația de imobil de apartamente, vezi secțiunea „documente".
Terenul care face obiectul PUD-ului este situat în intravilanul municipiului Constanța, în stațiunea Mamaia, în zona Teatrului de Vara, zona Hotelului Perla, chiar pe locul unde a funcționat Grădina de Vară a Teatrului de Vară, iar conform certificatului de urbanism, destinaţia terenului stabilita prin planurile de urbanism și amenajarea teritoriului aprobate cuprinde: hotel , extindere și supraetajare.
Activitățile admise sunt: funcțiuni de turism, apartamente de vacanță, locuințe permanente individuale și colective, funcțiuni pentru alimentație publică, loisir, funcțiuni de comerț, funcțiuni sportive, de agrement, de cultură, de sănătate sau funcțiuni legate de culte.
Utilizari admise cu condiționări: construcții și instalații demontabile pentru funcțiuni comerciale și de alimentație publică realizate numai cu ocazia unor evenimente culturale, sportive, târguri, expoziții sau corturi cu caracter provizoriu.
Sunt interzise orice activități de orice tip care sunt poluante și prezintă risc tehnologic sau incomodează prin traficul generat.
Terenul care a generat PUD are o suprafaţă de 804.00 mp și este inclus într-o suprafaţă de studiu de aproximativ 13.130 mp.
Terenul ce a generat PUD-ul este proprietate privată apartinand lui Cîrîc Daniel Angelin și Cîrîc Lenuța, dobândit prin act de vânzare-cumpărare identificat cu numărul cadastral 253899 conform carte funciară nr. 253899.
În prezent, pe teren exista o construcție cu parter aflată în stare avansată de degradare și o platformă betonată. Acestea au avut rol de spațiu de alimentație publică, respectiv aici a funcționat Grădina Teatrului de Vară.
Pe teren se propune stabilirea zonei edificabile pentru ca în viitor să se poată realiză un imobil S+P+M+5E-6E cu destinația de imobil de apartamente.
Perimetral se vor realiza piloți secanți ce se vor fora în teren la distanța prevazută în cadrul Codului Civil iar subsolul va găzdui parcarea și spatiile tehnice.
Suprastructura va respecta normativele, astfel încât în final să rezulte un imobil cu aspect modern ce va respecta arhitectura existentă în zonă.
PRECIZĂRI:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Tags: Vergil Chitac
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii