Microbuze electrice pentru elevii din județul Constanța, finanțate prin PNRR

23 Jul, 2023 11:33
ZIUA de Constanta
1411
Marime text
Ministerul Educației a publicat lista preliminară a județelor ce vor fi finanțate în vederea dotării școlilor cu microbuze electrice ce vor asigura naveta elevilor.
Printre câștigători se află și județul Constanța, care va primi o finanțare de peste 7 milioane de euro pentru achiziția a 25 de microbuze.
Anunțul a fost făcut vicepreședintele Consiliului Județean Constanța, Petre Enciu.
Reamintim, în ședința de Consiliu Județean din 30 mai 2023, aleșii județeni au aprobat proiectul care viza dotarea cu microbuze electrice pentru elevi a unităților de învățământ preuniversitar care funcționează în localitățile eligibile de pe raza Județului Constanța și a cheltuielilor aferente.
Valoarea totală a proiectului este de 30.172.560 lei, fără TVA, respectiv 6.097.560,97 de euro, alocare financiară maximă stabilită prin Ghidul Solicitantului.
Proiectul a fost ulterior depus spre finanțare în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență – Componenta 15 – Educație, Pilonul VI: Politici pentru noua generație, Reforma 6: Actualizarea cadrului legislativ pentru a asigura standarde ecologice de proiectare, construcție și dotare în sistemul de învățământ preuniversitar. Investiția 10: dezvoltarea rețelei de școli verzi, apelul de proiecte „Microbuze electrice pentru elevi”.
Obiectivul acestui proiect vizează îmbunătățirea condițiilor de transport pentru elevi, prin achiziționarea de microbuze școlare ,,verzi “, ecologice, prietenoase cu mediul și cu un consum energetic redus.
PRECIZĂRI:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii