Mihai Lupu va modifica organigrama Consiliului Județean. Ce a mai declarat președintele CJ Constanța
Mihai Lupu va modifica organigrama Consiliului Județean. Ce a mai declarat președintele CJ Constanța
13 Nov, 2020 00:00
ZIUA de Constanta
3494
Marime text
- Consiliul Județean Constanța a fost convocat în ședință ordinară, joi, 12 noiembrie, de la ora 13:00
- Au fost aleși cei doi vicepreședinți
- Mihai Lupu a punctat că va face curățenie prin CJ Constanța
În urma ședinței CJ Constanța de joi, 12 noiembrie, au fost votați cei doi vicepreședinți, unul din partea USR, altul din partea PNL, fiind vorba de Petre Enciu, respective Stelian Gima, care vor fi ajutoarele de nădejde ale președintelui Mihai Lupu, în administrația din județ.
La final de ședință, Mihai Lupu, Petre Enciu și Stelian Gima au susținut o conferință de presă, unde au fost punctate mai multe aspecte ce au ținut de ședință și de ce urmează să se facă în perioada următoare în administrația publică din județ.
„În dreapta îl am pe domnul vicepreședinte Stelian Gima, iar în stânga pe domnul Enciu Petre. Vor fi colaboratorii mei cu atribuții pe care am să le stabilesc de comun acord cu ei. Un lucru este foarte clar, domnul Enciu Petre va avea atribuțiuni pe fonduri europene pentru că expertiza îl recomandă pentru acest lucru. Domnul Stelian Gima, cu bogata lui experiență, va avea o zonă destul de vastă de acoperit pentru că multe lucruri trebuiesc făcute, care nu s-au făcut până acum, trebuiesc puse în funcțiune. Strict la această zi, au fost depuneri de jurământ, care din motive obiective nu au fost depuse la constituirea Consiliului Județean. Știți foarte bine este vorba domnul Răzvan Filipescu, doamna Mihaela Scrieciu și domnul Țuțuianu. S-a împlinit acest deziderat obligatoriu pentru a-și intra în funcții”, a spus Mihai Lupu.
Transportul elevilor
A vorbit de priorități și de tabletele ce vor fi livrate copiilor, dar și de transportul județean al elevilor. Mihai Lupu susține prioritatea numărul unu sănătatea, urmată de educație pentru prosperitatea județului.
„Am avut de constituit comisiile de specialitate și aici fiecare formațiune politică ce își are reprezentant în Consiliul Județean și-a propus membri să facă parte din comisii, lucrul consimțit și din proiectele de hotărâre. Au fost alegeri pentru cei doi vicepreședinți prezentați. Au întrunit cvorumul de voturi, peste 50% plus 1. De mâine, își vor exercita atribuțiile și vor prelua evaluarea și vor face să funcționeze departamentele din cadrul CJ Constanța. Mă bazez pe ei că au experiență, sunt tineri ambițioși. Îmi doresc tinerii aceștia minunați, echilibrați să colaboreze cu mine. Tineretul aduce dinamică și te scoate dintr-o rutină. Sunt alături de ei și îi ajut în tot ce își propun. Astăzi la constituire am spus că prioritățile tuturor formațiunilor politice se vor regăsi pe agenda de lucru a comisiilor de specialitate și vor fi o prioritate pentru implementarea acestora prin proiecte de hotărâre.
Am stabilit prioritățile – numărul 1 este sănătatea. Este foarte important și vedeți ce se întâmplă astăzi în această zonă. Am făcut apel la toți consilierii județeni să elimine retorica populistă și să înțeleagă că, de fapt, mesajul lor trebuie să fie unul al unui lider. Proiectul educației care este foarte important și astăzi l-am introdus, după cum spune legea, în dezbatere publică, având un termen de 30 de zile, după care să intre în funcțiune. Sper că vom rezolva problema transporturilor pentru copiii din județul nostru!”, a adăugat președintele CJC.
Tablete pentru copii
„Problema tabletelor, din păcate, nu suntem noi ordonatorii de credit. Tot aparatul de specialitate în achiziții va fi pus la dispoziție Inspectoratului Școlar Județean. Ieri am avut o discuție și cu vicepremierul României. Respectăm procedurile de achiziție, iar din negocierile noastre, aceste tablete vor avea aplicațiile necesare, va avea și o aplicație smart cu privire la modul cum copiii interacționează și cât sunt implicați în actul de educație. Ca un bonus, vor avea un abonament plătit pentru un an pentru tabletele care vor fi date și vor ajunge la copii. Eliminăm posibilitatea de a interfera cu alte site-uri pe care nu ne dorim să le acceseze copiii”, a mai spus Lupu.
Organigrama modificată
Întrebat dacă va face curățenie prin Consiliul Județean Constanța, Mihai Lupu a spus că se gândește, în urma evaluărilor efectuate, să propună o nouă organigramă, pentru că multe direcții și departamente care „au niște denumiri de neînțeles” și care nu au o activitate clară trebuie desființate. De altfel, nu a dorit să dea nume de direcții pentru a nu timora angajații.
„Noi nu ne pierdem timpul”
„Astăzi am vrut și am transmis un mesaj, iar foarte mulți colegi de-ai noștri l-au împărtășit – la disponibilitatea noastră pentru a rezolva problemele cetățenilor. Au mai fost și alte discuții că ne pierdem timpul pe aici. Noi nu ne pierdem timpul”, a mai adăugat Mihai Lupu.
Petre Enciu – „Voi pune la dispoziție în acest mandat toată ambiția și priceperea”
Petre Enciu a vorbit de experiența sa din afara administrației, pe care o va direcționa spre buna desfășurare a activității în cadrul aparatului județean. El se va ocupa de fondurile europene și buna distribuire a lor în proiecte sustenabile.
„Bună ziua! Eu sunt foarte onorat pentru încrederea pe care am primit-o astăzi din partea consilierilor județeni. Vreau să îi asigur pe locuitorii acestui județ, cât și pe colegii mei din Consiliul Județean, că îmi voi pune la dispoziție în acest mandat toată ambiția și priceperea pe care am acumulat-o de-a lungul carierei mele, atât în mediul academic, în inginerie, în mediul privat, în antreprenoriat, pentru a găsi cele mai bune soluții pentru județul nostru. Sunt absolut convins că voi avea colaborare bună cu domnul preledinte al Consiliului Județean și cu colegul Stelian Gima. Le mulțumesc, în încheiere, consilierilor pentru încrederea acordată astăzi. Despre Fonduri Europene, voi încerca, împreună cu partenerii noștri, să punem cât mai multe puncte în aplicare din programul de guvernare al alianței USR-Plus”, a spus Petre Enciu.
Stelian Gima – „Se spune că dacă nu faci pace cu trecutul, riști să rămâi într-un război continuu în prezent”
Stelian Gima a punctat că experiența sa în administrație va fi de bun augur pentru munca pe care o va depune în Consiliul Județean Constanța.
„Bună ziua! Bine ați venit. Le mulțumesc colegilor din PNL care m-au votat, ca și propunere pentru această funcție. Le mulțumesc și colegilor din Consiliului Județean pentru acest vot de încredere și de responsabilitate. Se spune că dacă nu faci pace cu trecutul, riști să rămâi într-un război continuu în prezent. După două mandate în administrația locală, una în Consiliul Local Municipal, iar una în Consiliul Județean, mandate prin care am căpătat multă experiență și am învățat administrație locală, am și inițiat proiecte considerate la momente respectiv de bun augur pentru societatea constănțeană, începând de astăzi, tot ceea ce a fost la momentul respectiv ca propunere, alături de colegi și de tot aparatul administrativ, avem posibilitatea să demonstrăm că ceea ce s-a întâmplat pe 27 septembrie nu e o greșeală”, a spus Stelian Gima.
Tags: Mihai Lupu
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii