Obiective realizate de CNI Administraţia Mazăre promite un bazin de înot fără broaşte şi o sală olimpică de 5.000 de locuri
Obiective realizate de CNI: Administraţia Mazăre promite un bazin de înot fără broaşte şi o sală olimpică
11 Nov, 2014 00:00
ZIUA de Constanta
5120
Marime text
Consilierii locali constănţeni au aprobat, ieri, nişte modificări aduse unor hotărâri adoptate în şedinţa din 2 octombrie referitoare la bazinul de înot olimpic şi la sala polivalentă, obiective de investiţii ce ar urma să fie realizate pe strada Badea Cârţan de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, prin Compania Naţională de Investiţii. Modificările constau într-o detaliere a adresei şi o actualizare a numărului cadastral.
„Sunt două lucruri foarte importante la Badea Cârţan: un bazin de înot lăsat în paragină 25 de ani, pe care îl începuseră comuniştii şi n-au mai apucat să-l termine, plin de broaşte şi de mătasea broaştei, (...) iar lângă vom face o sală de sport de 5.000 de locuri“, a declarat, la finalul şedinţei Consiliului Local Municipal (CLM) Constanţa de ieri, primarul Radu Mazăre. Totodată, edilul-şef a menţionat: „Întotdeauna a fost o problemă, l-au reclamat cetăţenii de acolo, eu tot spun că am agreat cu Dragnea să facem şi în Constanţa, să facă Guvernul, aşa cum a făcut în alte oraşe ale ţării o sală de sport şi un bazin acoperit. Ei au nişte proiecte standard şi am agreat să transferăm acest bazin la Guvern, îl demolăm şi facem peste el bazinul olimpic. Ca atare, vom termina cu bazinul împuţit de acolo.“
Amintim că, în luna octombrie a acestui an, Consiliul Local Constanţa a votat retragerea din administrarea Consiliului Judeţean şi preluarea în propria sa administrare a unui teren în suprafaţă de 34.552 de metri pătraţi, situat în zona Badea Cârţan. Ulterior, obiectivul a fost predat către CNI. Tot în luna octombrie, dar pe data de 21, Primăria Constanţa, prin primarul Radu Mazăre, a eliberat certificatul de urbanism pentru elaborarea Planului de Urbanism Zonal Complex Sportiv Badea Cârţan. Actul eliberat de administraţia locală este valabil până pe 21 octombrie 2016.

Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii
- dimache 02 Dec, 2014 17:47 Cam inexacte afirmatiile dlui primar... Bazinul a fost folosit ani de zile si apoi lasat in paragina. Am fost de multe ori la acea piscina si era chiar foarte bine intretinuta,dar functionala numai pe timp de vara.