Oricine poate beneficia de programul CJC -ului privind puieţii de salcâm
Oricine poate beneficia de programul CJC -ului privind puieţii de salcâmCeea ce nu ştiu fermierii sau oamenii simpli interesaţi de acest program este faptul că oricine poate beneficia de salcâmii distribuiţi de CJC. Singura condiţie este să dispună de suprafeţe de teren pe care să poată cultiva puieţii. Indiferent că eşti persoană fizică sau juridică, deţii o suprafaţă mai mică sau mai mare de teren, dar vrei să îţi cultivi puieţi de salcâm pentru a stabiliza solul, lucrurile sunt foarte simple. Potrivit celor declarate de Aurel Zaharia, responsabilul cu acest proiect din cadrul Regiei Autonome Judeţene de Drumuri şi Poduri, solicitanţii vor trimite prin fax sau vor depune la sediul RAJDP o cerere în care să menţioneze suprafaţa pe care o pun la dispoziţie, furnizorul calculând numărul exact al salcâmilor necesari pentru suprafaţa indicată. Mai mult, se va asigura şi transportul acestora până la locul unde urmează a fi plantaţi aceştia. „Cei care vor primi puieţii, au obligaţia de a se îngriji de aceştia pentru a se prinde, să-i ude la timp şi să le facă toate lucrările necesare. Perioada optimă pentru plantare este sfârşitul lunii octombrie, începutul lunii noiembrie", a precizat responsabilul din cadrul RAJDP. Dat fiind numărul mare al puieţilor aflaţi la dispoziţie anul acesta, Regia va rezolva toate cererile.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp