Palaz - Am aprobat despăgubiri fără să ţinem cont de culoarea politică a şefilor autorităţilor locale
Palaz - Am aprobat despăgubiri fără să ţinem cont de culoarea politică a şefilor autorităţilor locale


O nouă şedinţă de fond funciar a fost organizată ieri la Prefectura Constanţa. Au fost aprobate despăgubiri pentru proprietarii de terenuri din următoarele 28 de localităţi: Adamclisi, 23 August, Băneasa, Cerchezu, Chirnogeni, Cobadin, Cogealac, Comana, Constanţa, Corbu, Dobromir, Dumbrăveni, Fântânele, Grădina, Independenţa, Ion Corvin, Lipniţa, Mereni, Năvodari, Negru Vodă, Ostrov, Peştera, Poarta Albă, Siliştea, Techirghiol, Topraisar, Tortoman şi Valu lui Traian. De la şedinţă a lipsit reprezentantul Consiliului Judeţean Constanţa, Cristinel Dragomir.
„Pe cei de
la CJC nu-i interesează de cetăţeni. După cum vedeţi, ei nu au trimis
reprezentant în comisia judeţeană de fond funciar. În rest, aşa cum v-am
promis, organizăm săptămânal şedinţele de fond funciar. Am reuşit într-un timp
foarte scurt să rezolvăm foarte multe dosare. Şi cel mai important, am aprobat
despăgubiri fără să ţinem cont de culoarea politică a şefilor autorităţilor
locale", a declarat prefectul Constanţei, Claudiu Palaz. Următoarea şedinţă de
fond funciar este programată să se desfăşoare luni, 5 martie. Cazul de la
Lipniţa, care durează de câţiva ani de zile, privind despăgubirea lui Gheorghe
Tiţa, a fost şi el rezolvat în şedinţa de ieri. În urma admiterii dosarului,
Tiţa a intrat în posesia a 7.200 de metri pătraţi de teren. De asemenea,
primăriile Hârşova, Gârliciu şi Ciobanu urmează să primească terenuri pentru
despăgubirea în natură a altor proprietari. Este vorba de o suprafaţă de
aproximativ 5.000 de hectare care trebuie să intre în posesia autorităţilor locale
şi de aici să ajungă la cetăţeni. „Am făcut memoriu către ADS pentru a
justifica faptul că poate fi exceptată această retrocedare de la organizare de
amenajări hidrologice", a precizat prefectul Constanţei, Claudiu Palaz.
Reprezentantul Guvernului în teritoriu a declarat că respectivele terenuri au
fost blocate în urmă cu 4-5 ani. „Să nu uităm că în urmă cu patru-cinci ani au
fost blocate aceste orezării, când erau alţii pe aici, şi tot pentru nişte
şmecheri au fost blocate suprafeţele acelea. Eu am fost cel care a ţipat că
şmecherii aceştia nu mai trebuie să le ţină în proprietate", a explicat
reprezentantul Guvernului în teritoriu.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp