Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
02:23 25 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Palaz i-a făcut plângere penală lui Mazăre din pricina lui Vergiliu

ro

05 Apr, 2012 00:00 1463 Marime text
George-Vergiliu Bosânceanu încinge spiritele între reprezentanţii autorităţilor publice locale.

Prefectul Claudiu-Iorga Palaz a formulat o plângere penală împotriva primarului Mazăre pentru refuzul de a demola hotelurile afaceristului.

Plângerea depusă la Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanţa are ca obiect săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice, prevăzută de art. 248 din Codul Penal.

„În luna decembrie 2011, Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa a emis ordonanţe de repunere în situaţia anterioară, prin care a dispus Primăriei Constanţa să desfiinţeze imobilele Hotel GEC Coiciu din Constanţa, strada Străjerului nr. 56A (B bis) şi Hotel Scorillo din Constanţa, bulevardul Tomis nr. 68, aparţinând inculpatului Bosânceanu George-Vergiliu. Întrucât nici până în prezent primarul Radu Mazăre nu a întreprins niciun demers pentru punerea în executare a ordonanţelor procurorului, mai exact pentru dezafectarea celor două imobile ilegale, consider că se face vinovat de blocarea activităţii judiciare şi de încălcarea legii privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii", a declarat Palaz.

Acesta a mai precizat că „inacţiunea primarului reprezintă un refuz constant de a duce la îndeplinire atât prevederile legale, cât şi ordonanţele procurorului, motiv pentru care am solicitat admiterea plângerii pentru săvârşirea de către primarul Mazăre a infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice".

În această speţă, procurorul a dispus şi demolarea construcţiei ilegale Hotel Histria din Mamaia de către Inspectoratul de Stat în Construcţii Constanţa, fapt care s-a şi concretizat sub directa coordonare a lui Claudiu-Iorga Palaz, fiind necesară şi intervenţia Poliţiei şi a Jandarmeriei. „Asta demonstrează că, dacă se vrea, se poate. În ceea ce-l priveşte pe Mazăre, constat că nu face niciun pas pentru a trece la demolarea hotelurilor construite ilegal de către Bosânceanu, deşi are cadrul legal şi sprijinul structurilor statului, dovedind încă o dată că ori nu poate, ori nu ştie să respecte legea", a mai precizat reprezentantul Guvernului în teritoriu.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • doru 12 Apr, 2012 06:38 d-le palaz,aveti mare dreptate ca angajati lui mazare sunt clientii lui bosanceanu,dar poate mazare nu stia. cel mai bun exemplu de angajat al primariei este dl.ionut. pe langa el mai sunt si altii din primarie sau ... dar asta este