Parcările Palatului Administrativ au devenit publice. Cum vă puteţi lăsa autoturismele gratuit
Parcările Palatului Administrativ au devenit publice. Cum vă puteţi lăsa autoturismele gratuit
02 Nov, 2019 00:00
ZIUA de Constanta
1886
Marime text
De astăzi, parcările adiacente Palatului Administrativ Constanţa în care funcţionează Primăria Constanţa, Prefectura Judeţului Constanţa şi Consiliul Judeţean Constanţa pot fi utilizate de constănţeni după ora 18.00. Până acum, niciun şofer nu avea acces gratuit în această zonă.
Potrivit regulamentului adoptat de consilierii judeţeni, este vorba 6 parcări, după cum urmează: Parcarea NV, situată pe platoul Palatului Administrativ, delimitată de bd. Ferdinand pe latura de N; Parc pe latura de V şi E; parcarea aferentă Primăriei Municipiului Constanţa pe latura de S - regim de funcţionare: parcare publică gratuită;
Parcarea aferentă Primăriei Municipiului Constanţa, situată pe platoul Palatului Administrativ pe latura de NV - regim de funcţionare: la dispoziţia Primăriei Municipiului Constanţa; parcarea aferentă Instituţiei Prefectului - Judeţul Constanţa, situată pe platoul Palatului Administrativ pe latura de SE - regim de funcţionare: la dispoziţia Instituţiei Prefectului - Judeţul Constanţa.
Parcarea aferentă Consiliului Judeţean Constanţa, situată pe platoul Palatului Administrativ pe latura de S - regim de funcţionare: de luni până vineri între orele: 6.00 - 18.00 la dispoziţia Consiliului Judeţean Constanţa, iar de luni până vineri între orele 18.00 - 6.00, sâmbăta şi duminica - regim de funcţionare: parcare publică gratuită.
Consilierii judeţeni liberali nu au fost de acord cu acest regulament. Cu toate acestea, proiectul a trecut cu 19 voturi pentru şi 16 abţineri din partea liberalilor.
Citeşte şi:
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii