Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
03:47 26 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Pedeliştii, în vacanţă, dar tot înglodaţi în calcule Sondajul PDL îl scoate câştigător la Cernavodă pe penelistul Hânsă

ro

09 Aug, 2011 00:30 1889 Marime text
sondaj_Gheorghe_Hansa.jpgChiar dacă sunt, până la finele lunii august, în vacanţă, democrat-liberalii au efectuat deja câteva sondaje în unele localităţi din judeţ pentru a vedea care sunt candidaţii pe care urmează să-i poziţioneze drept candidaţi la alegerile locale din 2012.

Se ştie că cele mai recente sondaje au fost efectuate la Castelu, Cuza Vodă şi Cernavodă, urmând ca din, septembrie, acestea să fie întocmite în fiecare din localităţile unde nu s-a testat până acum notorietatea aspiranţilor, inclusiv în municipiul Constanţa, acolo unde actualul şef al PDL Constanţa şi-a exprimat opţiunea de a candida. Potrivit unor surse, sondajele care au fost elaborate şi definitivate s-au realizat pentru a vedea departajarea între doi sau mai mulţi pedelişti care îşi doresc o funcţie de primar, nefiind incluşi candidaţii PSD-ului sau PNL-ului. Despre situaţia de la Cernavodă, acolo unde, de la începutul actualului mandat, din 2008, între taberele politice sunt veşnice conflicte care nici măcar noile alegeri din 2012 nu le va aplana. Despre actualul primar pesedist Mariana Mircea, sondajul PDL-ului spune că nu mai are şanse pentru un al doilea mandat însă, surpriză sau nu, fostul primarul liberal Gheorghe Hânsă are mari şanse să revină la primărie, dacă sondajul celor de la PDL se va adeveri. Despre candidaţii PDL de la Cernavodă, sondajul este în lucru însă se ştie că au fost mai mulţi cei înscrişi pe lista doritorilor dintre aceştia rămânând pe lista doar trei. Actualul viceprimar al oraşului Cernavodă, Floriean Hristea, al cărui nume apare într-un dosar care are ca obiect incompatibilitatea, se pare că ar fi scos din calculele pentru o astfel de candidatură tocmai din cauza problemelor pe care acesta le-ar avea cu legea¸ dar şi pentru că nu beneficiază de atât de multă notorietate aşa cum ar trebui să aibă un candidat la primărie. Rezultatele finale se vor vedea însă în septembrie, când se vor definitiva şi candidaţii pentru celelalte localităţi din judeţ. Lista cu cei desemnaţi să fie candidaţii PDL-ului pentru Consiliul Judeţean Constanţa, pentru Primăria Constanţa, dar şi pentru primăriile celorlalte oraşe şi municipii din judeţ făcută publică în urmă cu o lună rămâne valabilă, singura schimbare care ar putea surveni este cea din dreptul localităţii Cernavodă. Însă aşa cum lucrurile se schimbă de la o zi la alta, nimic nu este exclus, mai ales când vine vorba de partide, candidaturi şi interese politice.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii