Petrecere câmpenească la Valu lui Traian Ziua Recoltei vine cu surprize… muzicale
Petrecere câmpenească la Valu lui Traian: Ziua Recoltei vine cu surprize… muzicale
24 Sep, 2015 00:00
ZIUA de Constanta
3475
Marime text
Petrecere mare duminică, la Valu lui Traian! Primăria şi Consiliul Local organizează, în acest weekend, cea de-a XII-a ediţie a Zilei Recoltei.
Devenită deja o tradiţie printre localnici, dar şi un eveniment care atrage vizitatorii în comună, sărbătoarea este, pe an ce trece, un succes. Potrivit primarului Florin Mitroi, evenimentul va avea loc pe 27 septembrie, cu începere de la ora 12.00, pe stadionul din localitate, situat în cartierul nou de pe Prelungirea Hasancea, în noul cartier de case. Iar pentru că roadele pământului au fost date de Dumnezeu, manifestarea nu poate începe altfel decât prin oficierea unei slujbe religioase. Sărbătoarea va continua într-o atmosferă de petrecere, deoarece, pe tot parcursul zilei de duminică, muzica va răsuna în toate colţurile comunei.
Atmosfera va fi întreţinută de solişti dobrogeni de renume, dar şi de alte mari nume ale scenei româneşti. Printre cei cărora le revine sarcina de a asigura spectacolul şi buna dispoziţie se numără Constantin Motoi, Cristi Proca, Mirela Pană, Mariana Edulescu, Irina Loghin, Ionuţ Galani, Adriana Ocheşanu, Gigi Luca, Gramoste şi Mariana Fătu.
„De-a lungul timpului, am avut nenumărate ocazii să ne regăsim la şedinţe sau într-un cadru mai mult sau mai puţin tensionat. De această dată, îmi doresc să ne fiţi alături într-o zi de bucurie, o zi închinată reuşitelor şi realizărilor“, este invitaţia pe care primarul comunei Valu lui Traian, Florin Mitroi, o adresează nu doar localnicilor, ci şi tuturor constănţenilor care vor să fie părtaşi la o sărbătoare câmpenească de pomină.

Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii