Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
22:22 26 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Prefectura Constanța a atacat o autorizație de construire semnată de primarul Mangaliei, Cristian Radu!

ro

29 Jan, 2018 00:00 2626 Marime text
Instituția Prefectului - Județul Constanța a înregistrat pe rolul Secției de contencios administrativ și fiscal a Tribunalului Constanța, pe 26 ianuarie a.c., dosarul 476/118/2018, prin care solicită anularea actului administrativ Autorizație construire nr. 4/18.01.2017. Pârâți în acest dosar sunt Municipiul Mangalia prin Primar și Primarul Municipiului Mangalia, Cristian Radu. Actul administrativ are ca beneficiar Enel Distribuție Dobrogea SA, prin consumator SC Roua Activ SRL, pentru alimentarea cu energie electrică a consumatorului situat pe strada Hipodrom nr. 28, stațiunea Venus. Valabilitatea autorizației este de 12 luni, iar perioada de realizare a investiției este de 24 de luni.
 
Potrivit prefectului județului Constanța, Ioan Albu, este vorba despre o autorizație de construire emisă de Primăria Mangalia pe numele unei societăți comerciale care nu avea titlu de proprietate pe acel teren. În acest caz, autorizația trebuia emisă pe numele UAT-ului și abia în plan secundar societății Roua Activ, în calitate de plătitor al lucrării de branșare la rețeaua de energie electrică.
 
Reprezentantul Guvernului în teritoriu susține că Prefectura a fost sesizată de acest caz în urma unui control efectuat de Inspectoratul de Stat în Construcții Constanța, care a recomandat atacarea în instanță a autorizației. Prefectul spune că Primăria Mangalia trebuie să intre în legalitate și să respecte regimul juridic.
 
La rândul său, primarul municipiului Mangalia, Cristian Radu, a precizat că, din ce își amintește, lucrările de racordare la sistemul electric s-ar fi realizat fără acordul proprietarului transformatorului. „Ne-au fost solicitate documente de Prefectura Constanța, ne vom lămuri“, a conchis Radu.
 
Precizăm că, în luna octombrie a anului 2016, Enel Distribuție Dobrogea SA, prin consumator SC Roua Activ SRL, obținuse certificat de urbanism pentru întocmire documentație tehnică alimentare cu energie electrică a imobilului de pe strada Hipodrom nr. 28.
 
Societatea Roua Activ SRL a fost înființată în anul 2008, îi are ca asociați și administratori pe soții Călin Mihai și Lămîea, iar domeniul principal de activitate este reprezentat de „restaurante“. Societatea mai deține un punct de lucru în localitatea Neptun - bufet bar terasă, are șase salariați, iar în 2016 a avut o cifră de afaceri de 485.696 de lei și un profit brut de 146.874 de lei.
 
 
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii