Premieră în administraţia condusă de Făgădău Luna aceasta nu se întruneşte Consiliul Local Constanţa, deşi comisiile de specialitate au lucrat în regim normal
Premieră în administraţia condusă de Făgădău: Luna aceasta nu se întruneşte Consiliul Local Constanţa,
29 Aug, 2018 00:00
ZIUA de Constanta
3272
Marime text



Cert este că, pentru prima oară în istoria Consiliului Local Municipal Constanţa, în luna august nu se convoacă şedinţa, deşi toate comisiile de specialitate au lucrat în program normal şi au emis avizele pentru proiectele aflate pe ordinea de zi.
Potrivit unor surse, CLM Constanţa ar trebui să se întrunească cel mai probabil în perioada 3-10 septembrie. Totodată, pentru recuperarea decalajului, luna viitoare aleşii se vor întruni de două ori.
Cât de legală este această abordare rămâne de văzut. Până una-alta, articolul 39 din Legea 215/2001 stipulează următoarele:
„(1) Consiliul local se întruneşte în şedinţe ordinare, lunar, la convocarea primarului.
(2) Consiliul local se poate întruni şi în şedinţe extraordinare, la cererea primarului sau a cel puţin unei treimi din numărul membrilor consiliului.
(3) Convocarea consiliului local se face în scris, prin intermediul secretarului unităţii administrativ-teritoriale, cu cel puţin 5 zile înaintea şedinţelor ordinare sau cu cel puţin 3 zile înainte de şedinţele extraordinare. Odată cu notificarea convocării, sunt puse la dispoziţia consilierilor locali materialele înscrise pe ordinea de zi.
(4) În caz de forţă majoră şi de maximă urgenţă pentru rezolvarea intereselor locuitorilor comunei, oraşului sau municipiului sau în alte situaţii stabilite de regulamentul de organizare şi funcţionare a consiliului local, convocarea consiliului local se poate face de îndată.
(5) În invitaţia la şedinţă se vor preciza data, ora, locul desfăşurării şi ordinea de zi a acesteia.
(6) Ordinea de zi a şedinţei consiliului local se aduce la cunoştinţă locuitorilor comunei sau ai oraşului prin mass-media sau prin orice alt mijloc de publicitate.
(7) În toate cazurile, convocarea se consemnează în procesul-verbal al şedinţei.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii