Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
08:18 16 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Preţul local de facturare a gigacaloriei rămâne neschimbat

ro

31 Mar, 2015 00:00 1707 Marime text

Consilierii locali constănţeni au decis, în şedinţa de ieri, printr-o rectificare adusă bugetului municipal Constanţa pe anul 2015, că preţul gigacaloriei nu va fi modificat în luna martie. Asta deşi Autoritatea Naţională pentru Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) a operat o actualizare a preţului gigacaloriei şi, cel puţin teoretic, era de aşteptat ca preţul facturat de CET, respectiv de RADET, să fie, şi el, majorat. Actualizarea operată de ANRE ar fi presupus o majorare a preţului agentului termic cu 8%. Trebuie menţionat că decizia ANRE a fost luată spre finalul anului trecut şi se aplică tuturor localităţilor din România.

Revenind la decizia CLM Constanţa, preţul gigacaloriei suportat de consumatorii casnici nu va fi majorat, diferenţa de preţ urmând a fi achitată din bugetul local. Potrivit declaraţiilor viceprimarului Decebal Făgădău, este vorba despre o suplimentare la bugetul local cu 5 milioane de lei. Subvenţia unitară de care beneficiază populaţia va fi păstrată. Amintim că, în luna noiembrie a anului trecut, Consiliul Local Constanţa aproba subvenţionarea preţului gigacaloriei pentru toţi constănţenii, în sezonul rece 2014 - 2015. Decizia a fost luată după ce administraţia publică locală primise, de la bugetul de stat, înainte de alegerile prezidenţiale, suma de 19 milioane de lei pentru această subvenţie.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii