Când are loc dezbaterea publică pe taxele și impozitele locale pe care le vor plăti constănțenii în 2025
Când are loc dezbaterea publică pe taxele și impozitele locale pe care le vor plăti constănțenii în 2025
10 Sep, 2024 14:29
ZIUA de Constanta
1493
Marime text
Primăria Municipiului Constanţa şi Serviciul Public de Impozite, Taxe şi alte Venituri ale Bugetului Local Constanța invită pe toţi cei interesaţi la întâlnirea de dezbatere publică privind următoarele proiecte de acte normative:
1.Proiect de hotărâre privind stabilirea impozitelor și taxelor la nivelul municipiului Constanța în anul 2025
2.Proiect de hotărâre privind aprobarea Regulamentului de instituire și administrare a taxei de salubrizare, precum și stabilirea taxei de salubrizare pentru utilizatorii serviciului de salubrizare
.
Întâlnirea are loc în data de 17.09.2024, ora 15.00, în regim fizic, în sala Remus Opreanu a Palatului administrativ situat la adresa din municipiul Constanța, bd. Tomis nr. 51.
Ordinea de zi a evenimentului:
•deschiderea evenimentului;
•prezentarea succintă a motivaţiei şi a proiectelor de acte normative supuse dezbaterii publice;
•prezentarea verbală de către cei interesaţi a propunerilor privind modificarea proiectelor de acte normative supuse dezbaterii publice;
•închiderea întâlnirii.
Persoanele interesate să prezinte verbal propunerea lor în cadrul dezbaterii publice vor avea la dispoziţie 5 minute pentru prezentare. Aceste persoane sunt rugate să se înregistreze online la adresa de e-mail sj@spit-ct.ro sau la numerele de telefon 0241/488.561 sau 0241/488.546, persoane de contact: Roxana - Gabriela Stan și Seila Cair, până la data 16.09.2024, ora 1600.
La dezbatere sunt invitaţi să participe, în limita locurilor disponibile în sală, toţi cei interesaţi: persoane fizice şi juridice, organizaţii ale societăţii civile, societăţi comerciale, reprezentanţi ai instituţiilor publice interesate, ai presei etc.
Documentaţia aferentă proiectelor de acte normative include:
•referatele de aprobare privind necesitatea adoptării proiectelor propuse;
•textul complet al proiectului de hotărâre privind stabilirea impozitelor și taxelor la nivelul municipiului Constanța în anul 2025,
•textul complet al proiectului de hotărâre privind aprobarea Regulamentului de instituire și administrare a taxei de salubrizare, precum și stabilirea taxei de salubrizare pentru utilizatorii serviciului de salubrizare, inclusiv referatul de specialitate nr. 151468/06.08.2024 al Direcției Servicii Publice privind aprobarea taxei de salubrizare pentru anul 2025 la nivelul municipiului Constanța.
Documentaţia poate fi consultată:
- pe site-ul Primăriei Municipiului Constanţa www.primaria-constanta.ro la secțiunea „Interes public/Transparență decizională” şi la sediul acesteia situat pe bd. Tomis nr. 51;
- pe site-ul Serviciului Public de Impozite, Taxe şi alte Venituri ale Bugetului Local www.spit-ct.ro la secțiunea „Transparență decizională/Proiecte de acte normative aflate în consultare publică” sau la sediile acestuia, situate în bd. Tomis nr. 112, str. Ștefan cel Mare nr. 36-40 - Centrul Comercial Tomis Mall, etaj 3, str. Sg. Nicolae Grindeanu nr. 66, str. Soveja nr. 104, bl. 44, parter, bd. Alexandru Lăpuşneanu nr. 116C – City Park Mall, bd. Tomis nr. 391 – Centrul Comercial TOM (Carrefour).
Propunerile prezentate în cadrul dezbaterii vor fi cuprinse în minuta acestei întâlniri, ce va fi publicată la următoarele link-uri:
- https://primaria-constanta.ro/pagina-pmc/informatii-de-interes-public/transparenta-decizionala/informare-si-consultare-publica/
- https://www.spit-ct.ro/transparenta-decizionala/proiecte-de-acte-normative-aflate-in-consultare-publica
Nepreluarea propunerilor formulate şi înaintate în scris va fi justificată în scris.
Citește și:
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii