Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
06:20 15 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Primăria Constanţa contestă în continuare actele de executare impuse de Fiscul constănţean

ro

14 Oct, 2014 00:00 1820 Marime text


Aşa cum anunţam în luna august a acestui an, pe rolul Tribunalului Constanţa au fost înregistrate 19 dosare în care Primăria municipiului Constanţa, prin primarul Radu Mazăre, are calitatea de reclamant, în timp ce Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Galaţi - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Constanţa, pe cea de pârât. Obiectul dosarelor era anularea unor acte administrative.


Mai nou însă, pe rolul Curţii de Apel Constanţa au fost înregistrate patru dosare în care pârât şi reclamant sunt aceleaşi două instituţii mai sus menţionate, respectiv primăria - reclamant, fiscul constănţean - pârât. Obiectul celor patru dosare înregistrate pe data de 10 octombrie este „suspendare executare act administrativ“. Despre ce este vorba? Potrivit explicaţiilor lui Emil Mihăilescu (foto medalion), şeful Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice Constanţa, dosarele de la Curtea de Apel Constanţa se referă, ca şi dosarele din august, la o serie de acte de executare pentru somaţiile de plată. „Probabil că aceste patru dosare fac parte din cele 19, iar acum au ajuns în diverse stadii procesuale. Primăria face contestaţie la actele noastre de executare. Avem mai multe dosare cu Primăria Constanţa“, a declarat Emil Mihăilescu.

Amintim că şeful Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice Constanţa menţiona, în luna august, că instituţia pe care o conduce nu e dată în judecată. „Nu ne dă nimeni în judecată. Este vorba despre faptul că Primăria face contestaţie la actele noastre de executare“, susţinea Emil Mihăilescu. În ceea ce priveşte somaţiile de plată, acestea fuseseră emise, conform spuselor lui Mihăilescu, „pentru diverse amenzi judiciare, pentru cheltuieli de judecată“.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii