Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
06:59 23 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Primăria Constanța se va împrumuta la BERD pentru a construi parcări pe structură metalică P+1 adaptată la mediul sărat. Cum vor arăta?

ro

19 Jun, 2021 00:00 6228 Marime text
  • S-a emis certificatul de urbanism cu o valabilitate de 24 de luni pentru prima parcare pe care administrația Chițac vrea să o construiască în municipiul Constanța
  • Parcarea din zona Casei de Cultură, fie va fi construită fie prin programul BERD, fie în cadrul unui parteneriat public-privat
  • Orizontul de așteptare pentru materializarea acestui proiect este de minimum 2 ani
  • Municipalitatea vrea să contracteze un împrumut de la BERD, limita creditului este de 10 milioane de euro pentru construcția de parcări metalice P+1 în primă fază în zone adiacente arterelor principale care intră în proiecte de reabilitare, care prevăd eliminarea locurilor de parcare. Este vorba de Bulevardele 1 Mai, Șoșeaua Mangaliei și Alexandru Lăpușeanu
  • Vorbim despre parcări pe structură metalică P+1 adaptată la mediul sărat. BERD acordă finanțare și consultanță, dobânzile sunt cuprinse între 2-3% iar limita plafonului finanțabil este de 10 milioane de euro
  • Este singura variantă pe termen scurt, deoarece banii europeni pentru realizarea de parcări nu vor veni curând
  • Există fonduri pentru Park& Ride, dar nu există certitudini dacă vor putea fi finanțate prin PNRR


S-a emis certificatul de urbanism cu o valabilitate de 24 de luni pentru prima parcare pe care administrația Chițac vrea să o construiască în municipiul Constanța. Parcarea din zona Casei de Cultură, fie va fi construită fie prin programul BERD, fie în cadrul unui parteneriat public-privat, deocamdată nu s-a luat o decizie în acest sens, a precizat pentru ZIUA de Constanța, purtătorul de cuvânt al instituției, Alin Vintilă.

Orizontul de așteptare pentru materializarea acestui proiect este de minimum 2 ani.



Investiția trebuie să compenseze locurile de parcare ce se vor desființa o dată cu reabilitarea și modernizarea bulevardelor 1 Decembrie 1918 și Alexandru Lăpușneanu.

Dar nu va fi singura parcare supraetajată din Constanța, spune reprezentantul municipalității.

În acest sens, municipalitatea vrea să contracteze un împrumut de la BERD, limita creditului este de 10 milioane de euro pentru construcția de parcări metalice P+1 în primă fază în zone adiacente arterelor principale care intră în proiecte de reabilitare, care prevăd eliminarea locurilor de parcare. Este vorba de Bulevardele 1 Mai, Șoșeaua Mangaliei și Alexandru Lăpușeanu.




"Există o listă cu mai multe spații situate pe axa nord-sud a municipiului, adiacente bulevardelor care vor fi modernizate, spații pe care municipalitatea le-a înainte experților BERD, care au construit deja acest gen de parcări la Arad (vezi secțiunea "foto"). Noi le-am pus la dispoziție lista cu spațiile și situația lor juridică, le-am dat și date despre politica de parcări, regulamentul parcărilor și modul de tarifare, astfel încât în urma studiului să reiasă unde și câte astfel de parcări vom putea amenaja în Constanța. Vorbim despre parcări pe structură metalică P+1 adaptată la mediul sărat. BERD acordă finanțare și consultanță, dobânzile sunt cuprinse între 2-3% iar limita plafonului finanțabil este de 10 milioane de euro. Este singura variantă pe termen scurt, deoarece banii europeni pentru realizarea de parcări nu vor veni curând. Există fonduri pentru Park& Ride, dar nu există certitudini dacă vor putea fi finanțate prin PNRR", spune purtătorul de cuvânt al municipalității.



Prima parcare realizată cu sprijinul BERD ar putea fi funcțională în doi ani de zile, în varianta optimistă .
"Din momentul acesta, în doi ani de zile, putem vedea finalizată prima parcare. Estimarea exactă o vom avea în urma studiului
specialiștilor de la BERD, dar un termen optimist este 2023", a conchis Alin Vintilă.



PRECIZĂRI:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

 
Citește și:

Vergil Chițac Parcările supraetajate, construite în parteneriat cu privații
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii